Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alina Mungiu Pippidi la RFI, despre dezbaterea suspendată cu Traian Băsescu: Preşedintele să aibă curajul acestui dialog, fără insinuări perfide!

Publicat in rfi, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Niciodată nu au fost foarte multe şanse ca dezbaterea cu preşedintele Traian Băsescu să aibă loc. Iată ce spune la RFI şefa Societăţii Academice din România, Alina Mungiu-Pippidi, după ce Băsescu s-a răzgândit, potrivit Alianţei pentru o Românie Curată. Preşedintele SAR precizează că nu are nici un mandat din partea manifestanţilor din Piaţa Universităţii, pentru a-i reprezenta la această discuţie.

Alianţa pentru o Românie Curată, care anunţase într-o postare pe site organizarea sâmbătă a unei dezbateri între preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele SAR, Alina Mungiu-Pippidi, precizează că evenimentul a fost suspendat, făcând public şi documentul Preşedinţiei în acest sens.

"Purtătorul de cuvânt al Preşedintiei a anunţat că preşedintele suspendă dezbatarea anunţată pentru sâmbătă, 5 octombrie, la ora 19, deoarece d-na Alina Mungiu-Pippidi a afirmat din nou că aceasta nu e o acceptare a ofertei de mediere prezidenţiale din partea manifestanţilor", se arată în postarea pe site-ul romaniacurata.ro.

Alina Mungiu-Pippidi declară la RFI că "la bursa pariurilor n-au fost niciodată foarte multe şanse ca el să se prezinte la întâlnire şi cred că noi ne-am dat seama ce se va întâmpla, pentru că au fost două lucruri semnificative. Unu la mână, s-au supărat foarte mult pe noi că am publicat scrisoarea de acceptare, dar noi întotdeauna pe România Curată am publicat la vedere toată corespondenţa pe care am avut-o cu orice om de stat".

"În acelaşi timp, m-a neliniştit faptul că de la primul lor comentariu au încercat cumva să insinueze că ăsta este un fel de a discuta cu manifestanţii din piaţă, deşi eu am spus de la început foarte clar că această discuţie este numai între noi doi. În fond, şeful statului a adus numele meu în discuţie, nimeni altcineva. Manifestanţii nu acceptă nici o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, nici vreo mediere, nici

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°