Introducerea impozitului forfetar nu este prevăzută în acordul convenit cu Fondul Monetar Internaţional, ci este o iniţiativă a Guvernului, aflată în prezent în Parlament spre adoptare, a declarat premierul Victor Ponta.
"Forfetarul nu e prevăzut în acordul cu FMI, este iniţiativă a Guvernului preluată, şi din punctul meu de vedere bine gestionată, de ministrul Grapini, care a discutat de şase luni cu IMM-urile şi a venit cu proiectul de lege. Dacă Parlamentul îl va adopta, va însemna că pentru anumite tipuri de servicii - hotel, restaurant, frizerie- nu mai îţi iau niciun fel de impozit pe profit, toate celelalte, ai o taxă pe care o plăteşti anual şi nu mai vin să te întreb nimic altceva, cât ai făcut profit. Deci, asta nu e în acordul cu FMI", a spus Ponta la Antena 3.
Proiectul de lege privind impozitul forfetar a fost aprobat, miercuri, de Guvern şi va fi transmis către Parlament. În acest sistem de impozitare intră opt coduri CAEN: hoteluri, restaurante, pensiuni, baruri, cafenele, service auto, vulcanizare şi spălătorii auto.
Conform proiectului, prevăzut să fie aplicat începând cu anul viitor, barurile şi cafenelele amplasate central în Capitală sau în primele şapte mari oraşe vor plăti anual, în funcţie de suprafaţă, între 1.500 şi 3.400 euro, în timp ce în localurile din oraşe care nu sunt municipii vor achita între 310 euro şi 2.000 euro.
De asemenea, proprietarii hotelurilor de 4 şi 5 stele din Capitală vor plăti un impozit forfetar pe loc de cazare între 468 şi 891 de lei, un hotel de trei stele din Cluj va achita între 205 şi 244 lei, iar o unitate de 1-2 stele din Buşteni circa 120 lei, taxa pentru pensiune fiind cu 20% mai mică faţă de hotel.
Proprietarul unui restaurant cu o suprafaţă de 150 metri pătraţi din centrul Capitalei va plăti de la începutul anului viitor un impozit forfetar de 17.136 lei pe an (3.900 de