14.000 de medici au plecat din România în ultimii cinci ani. Dezamăgiţi de salarii şi de condiţiile de muncă, ei aleg să plece peste hotare şi să lase în urmă un sistem cu pulsul în cădere liberă. Doctorul Marius Uscatu este unul dintre medicii care a decis însă să se întoarcă în ţară după ce ani de zile a lucrat în Franţa. Este supra-specializat în chirurgia ante-piciorului, însă comisia din cadrul Ministerului Sănătăţii nu i-a recunoscut diploma. Lucrează în mediul privat, a operat sute de pacienţi şi a perfecţionat o tehnică nouă de operare a monturilor pe care o predă specialiştilor din întreaga lume.
Doctorul Marius Uscatu este unul dintre medicii care a decis să se întoarcă în ţară după ce ani de zile a lucrat în Franţa. Este chirurg ortoped, supra-specializat în chirurgia ante-piciorului. A plecat din România imediat după terminarea rezidenţiatului pentru a învăţa de la cei mai buni.
"Am plecat din ţară la un an de zile de la terminarea rezidenţiatului, în februarie 2004. Pierdusem orice şansă de a mai găsi un post în Bucureşti pentru că visul oricărui medic este să lucreze într-un centru performant. Diferenţa, în România, între clinicile universitare şi spitale de provincie este una absolut catastrofală. Am ales să plec nu atât pentru a lucra, ci pentru a învăţa, pentru că mi-am dat seama că acest domeniu punctul de care am ajuns să mă ocup este necunoscut în România. Este tratat cu totul şi cu totul periferic. Chirurgia piciorului este o Cenuşăreasa a ortopediei", spune doctorul Marius Uscatu.
Nu i-a fost uşor să plece. Pentru a ajunge acolo unde îşi propusese a trebuit să trimită nici mai mult nici mai puţin de 300 de scrisori şi vreo 4.000 de e-mail-uri la 13 centre universitare din Franţa. A avut şansa să fie ales de cea mai importantă clinică de ortopedie din Europa aflată la Strasbourg.
"Când am venit din România în Franţa mă aş