5 octombrie este o zi foarte importantă pentru noi, cei care, în fiecare zi, deschidem porţile iubirii de carte pentru a putea pătrunde cât mai mulţi în zona de lumină care este cunoaşterea.
Noi, cei care construim ziua de mâine şi pregătim generaţiile ce ne vor urma, astăzi, 5 octombrie, sărbătorim ziua noastră, a marii familii de dascăli inimoşi şi visători.
Tot noi, cei care creştem cu fiecare generaţie de absolvenţi, astăzi, 5 octombrie, marcăm un nou început; de fapt, o reluare cu repetiţie a lecţiei de dragoste de carte, a lecţiei de iubire şi de lumină, o lecţie a omeniei şi a visului îndrăzneţ.
Efortul nostru de fiecare clipă şi de fiecare zi este răsplătit de candoarea unei priviri de copil şi de zâmbetul avântat al fiecărui adolescent. De asemenea, credem cu putere că împreună cu elevii noştri transformăm trecutul şi prezentul în viitor.
Poate, azi, mai mult ca oricând, blazonul Şcolii româneşti, prin succesele exponenţilor atâtor generaţii de elevi, străluceşte pe meridianele Europei Unite şi ale lumii întregi!
Cu acest prilej, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ urează tuturor celor care activează în Educaţia nemţeană sănătate, putere de muncă, prosperitate şi împliniri profesionale şi personale!
Succesul să fie partea Dumneavoastră, stimaţi colegi!
Fie ca lumina cunoaşterii să călăuzească, mereu, paşii celor care îi descoperă tainele şi să o aşeze temelie la edificiul viitorului!
La mulţi ani! INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL, Prof. dr. VIOREL STAN
5 octombrie este o zi foarte importantă pentru noi, cei care, în fiecare zi, deschidem porţile iubirii de carte pentru a putea pătrunde cât mai mulţi în zona de lumină care este cunoaşterea.
Noi, cei care construim ziua de mâine şi pregătim generaţiile ce ne vor urma, astăzi, 5 octombrie, sărbătorim ziua noastră, a marii familii de dascăli inimoşi şi