Promotorii celui mai nou sport din România au testat furtuna care a ridicat valuri de 3 metri pe Marea Neagră. Echipa de Stand Up Paddle a descins la Vama Veche în aceste zile, înarmată cu costumul de neopren, placă şi vâslă.
„Ştiam de ceva timp că în perioada asta va fi o furtună la mare. În ultima săptămână am tot stat cu ochii pe prognoze, urmând să decidem când ar fi cele mai bune zile pentru valuri de surf. Că furtunile de la mare formează valuri, dar nu pe orice val poţi face surf. Valurile trebuie sa fie coerente şi predictibile, altfel o mare agitată şi haotică, cu valuri de 4 metri, nu te ajută la nimic când vine vorba să te dai pe ele doar cu o placă.
În cele din urmă, convinşi de direcţia vântului, ne-am decis să mergem miercuri şi joi“, spun băieţii de la Stand Up Paddle Academy.
Tiberiu Balica, Robert Stoica şi Marius Nagy sunt promotorii unui sport pe care l-au deprins într-o vacanţă în Tenerife, de la un român stabilit acolo. Stand Up Paddle te învaţă să tai valurile vâslind în timp ce stai - în picioare - pe placa specială, ca de surf.
Echipaţi cu tot ce trebuie, Tiberiu, Robert şi Marius au plecat din Bucureşti spre mare. Au ajuns la Vama Veche şi au mers direct pe plajă. Marea îi aştepta: avea valuri de 3 metri.
„Ne-am tras costumele groase de neopren groase pe noi, cipici de apă, cagule, iar unii ne-am pus chiar două neoprene unul peste celălalt. Am făcut încălzirea şi ne-am oprit o vreme să studiem nişte tipare ale valurilor.
La momentul oportun am intrat în apă. Am dus ceva luptă cu primele rânduri de valuri ca să putem ajunge mai în larg, la vreo 50-70 de metri de ţărm. Acolo era line-up-ul, zona în care stau surferii, aproape de locul unde rup valurile“, spun băieţii.
Ce se întâmplă în largul unei mări extrem de agitate, cu valuri de două ori cât tine - ne relatează Tiberiu. „Marea ne-a impus ime