* trei minori, cu vârste de 10, 11 şi 12 ani, au fost depistaţi de poliţişti după ce au sustras mai multe bunuri
Infractorii din mediul rural par să nu aibă vârste, chiar dacă, până la vârsta de 14 ani, potrivit legilor româneşti, cel care a comis o infracţiune nu răspunde penal.
Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în seara zilei de vineri, 4 octombrie 2013, la ora 21.00, poliţişti din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru i-au depistat pe trei minori din satul Cuza Vodă, comuna Stăncuţa, imediat după ce jefuiseră sediul unei instituţii din localitate.
Minorii, cu vârste de 10, 11 şi 12 ani, au pătruns în dispensarul veterinar din satul Cuza Vodă, prin escaladarea unui geam găsit neasigurat, după care au sustras mai multe bunuri, în valoare de 200 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, datorită intervenţiei prompte a poliţiştilor.
Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în paguba avutului particular şi continuă cercetările.
* trei minori, cu vârste de 10, 11 şi 12 ani, au fost depistaţi de poliţişti după ce au sustras mai multe bunuri
Infractorii din mediul rural par să nu aibă vârste, chiar dacă, până la vârsta de 14 ani, potrivit legilor româneşti, cel care a comis o infracţiune nu răspunde penal.
Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în seara zilei de vineri, 4 octombrie 2013, la ora 21.00, poliţişti din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru i-au depistat pe trei minori din satul Cuza Vodă, comuna Stăncuţa, imediat după ce jefuiseră sediul unei instituţii din localitate.
Minorii, cu vârste de 10, 11 şi 12 ani, au pătruns în dispensarul veterinar din satul Cuza