Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semnături pentru grevă generală în Sănătate

Publicat in Gazeta Noua, duminică 6 octombrie 2013 ·

Specialiştii din Sănătate încep astăzi strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale, după ce pichetările din săptămânile trecute au fost fără rezultat.

După o „sesiune” de pichetări ale sediilor ministerelor Sănătăţii şi Finanţelor fără rezultatele scontate, medicii, asistenţii medicali, farmaciştii, biologii, chimiştii, psihologii încep astăzi campania de strângere de semnături în rândul membrilor, în vederea declanşării grevei generale.

„Începem chiar luni (astăzi - n.r.) strângerea de semnături pentru grevă. Avem la dispoziţie o săptămână şi nu este absolut nicio problemă să strângem semnăturile a două treimi dintre membrii noştri de sindicat, adică undeva la aproximativ 1.800 de semnături la nivelul Uniunii Judeţene Sanitas. Este hotărârea coaliţiei, adoptată la nivel naţional, iar la nivel judeţean urmează să ne întâlnim zilele viitoare şi să hotărâm ce facem pe mai departe”, a declarat lidera Uniunii Judeţene Sanitas, Roxana Dumitrescu.

Imediat după încheierea campaniei de strângere a semnăturilor se va trece la grevă japoneză, cu purtarea de banderole tricolore, iar pentru 2 noiembrie sunt programate un marş şi un miting de protest în Capitală, după care, dacă în continuare dialogul cu autorităţile nu dă roade, urmează greva generală şi chiar demisia în bloc. Chiar dacă fiecare dintre structurile, sindicale şi profesionale, care alcătuiesc Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, are şi solicitări proprii, alocarea a 6% din Produsul Intern Brut pentru sectorul sanitar şi o lege proprie de salarizare reprezintă puncte comune.

Colegiul Medicilor şi Camera Federativă a Medicilor vor cu prioritate mărirea salariilor rezidenţilor, asistenţii vor contract colectiv de muncă la nivel de ramură, salariaţii din sectorul asistenţă medicală şcolară vor personal suficient în cabinetele şcolare, medicii dentişti susţin r

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Şase pacienţi au fost evacuaţi

HotNews acum 51 minute
Un incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, la un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Șase pacienţi au fost evacuaţi de personalul medical, iar focul a fost stins de angajaţii spitalului, până la sosire

Saltul uriaș reușit de Jaqueline Cristian în clasamentul mondial, după calificarea în turul 3 la Australian Open » Va fi „prima rachetă” a României, indiferent de următorul rezultat

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
în turul al treilea de la Australian Open, după un succes obținut în două seturi, scor 7-5, 7-5, în fața unei jucătoare mai bine clasate decât ea în ierarhia mondială, Lucia Bronzetti (26 de ani, locul 76 WTA). „Obiectivul dur pentru acest an este T

O fată de 14 ani a născut acasă. Cine este tatăl, cercetat de polițiști pentru viol

Ziare.com acum o ora
O elevă din clasa a VII-a, în vârstă de numai 14 ani, a născut acasă miercuri, 15 ianuarie. După ce a ajuns la spital împreună cu bebelușul, medicii au anunțat poliția, care a deschis un dosar penal pentru viol asupra unul minor. Anchetatorii îl cau

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut cu 2,3% în noiembrie 2024, la 5.388 lei, faţă de luna octombrie 2024. Cele mai mari salarii au fost în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net, în noiembrie 2024, a fost 5.388 lei, în creştere cu 120 lei (+2,3%) faţă de luna octombrie 2024. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţi

Explozie a unei butelii într-o clădire din Constanța unde erau cazați muncitori. Patru persoane au fost rănite, au fost afectate zece garsoniere

HotNews acum 3 ore
Patru persoane au fost rănite în urma exploziei unei butelii într-un imobil din municipiul Constanţa, iar trei dintre ele au fost transportate la spital cu arsuri de gradul doi pe circa 60% din suprafaţa corpului, a informat Inspectoratul pentru Sit

Instanţa supremă dezbate astăzi recursul lui Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbat joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale, după ce Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia de a ataca trei decizii

Premierul britanic Keir Starmer se află în prima sa vizită în Ucraina, unde va semna cu Zelenski un tratat pe 100 de ani

News.ro acum o ora
Premierul laburist Keir Starmer a sosit joi în Ucraina, în prima sa vizită de când a preluat conducerea guvernului de la Londra, pentru a promite mai multe arme şi sprijin britanic pentru următorii 100 de ani, în timp ce războiul împotriva forţelor

Rabla pentru sobe 2025. Când începe programul și câți bani vor primi românii

Ziua Constanta acum o ora
Românii vor putea primi 10.000 de lei subvenție pentru a-și schimba soba Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN când începe programul „Rabla pentru sobe”. Românii vor putea primi 10.000 de lei subv

Bărbatul care a furat sacul cu picioare de om ar fi crezut că în el sunt PET-uri pentru reciclat

Ziare.com acum o ora
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru a lua pet

Alertă Cod Galben pentru județul Botoșani

Botosani News acum 11 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de ceață și polei, joi, valabil până la ora 12:00, pentru o parte din județul Botoșani. Din această cauză, pe drumurile din Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Avrămeni,

Vremea

București
acum

joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/7°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

-1°
joi

-2°/3°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/9°
Constanta
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-1°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°