Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moduri de a face sex în toate colţurile casei

Publicat in Romania TV, duminică 6 octombrie 2013 ·

Cine are impresia că doar dormitorul este locul ideal pentru a face sex se înşală. Orice încăpere din casă poate fi transformată într-un colţ numai bun pentru sex.

Bucătăria

Exceptând aragazul, aproape orice loc din bucătărie poate fi transformat într-ul colţişor de făcut sex. Dincolo de tejghea sau masă din bucătărie, numai bune că suport, există şi scaunele. Spre exemplu, pentru femeile care vor “să-şi pună bărbaţii la punct”, pot recurge la poziţia femeia deasupra aşezându-şi partenerii pe un scaun de bucătărie, pus în centrul încăperii. Partea bună a acestei poziţii pe o astfel de mobilă de bucaratie este înălţimea: de regulă, scaunele de bucătărie sunt înalte exact cât trebuie pentru că femeia să se poată mişcă cu uşurinţă deasupra bărbatului ei aşezat fără să obosească prea repede şi prea tare.

Biroul

Dacă locuinţa este concepută şi cu o încăpere tip birou, atunci nu există nimic mai senzual decât jocul sexual al “directorului cu secretara” sau al “directoarei cu subalternul”, în funcţie de care dintre parteneri vrea să fie dominantul şi dominatului. Mai mult, femeia îşi poate atâta uşor bărbatul purtând o fustă scurtă şi prefăcându-se că se şuie pe un scaun sau pe o treaptă pentru a ajunge la rafturile de sus ale bibliotecii pentru a lua un dosar. Sexul în încăperea birou este foarte senzual tocmai pentru că permite partenerilor să joace roluri.

Sufrageria

Sunt o mulţime de poziţii sexuale care pot fi puse în practică în sufragerie, această camera oferind, în funcţie de mobilier, chiar mai multe oportunităţi sexuale decât dormitorul. Femeia poate stă în genunchi pe canapea, sprijinită în mâini de margine, sau în genunchi pe fotoliu sprijinită de spătar în timp ce se lasă pătrunsă de la spate de către partener. Mai mult, covorul poate servi că un “aşternut” pentru sex, dar cu o singură condiţie: s

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 35 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 35 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 16 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un tânăr de 20 de ani, mort într-un accident în Gorj, jefuit de peste 20.000 de lei. Poliția i-a prins pe cei trei hoți

Libertatea acum o ora
Trei bărbaţi au fost prinși și reţinuţi de poliție, după ce au furat, din mașina unui tânăr mort într-un accident, în urmă cu o săptămână, peste 20.000 de lei, a anunțat, luni, şeful Poliţiei oraşului Novaci, Lucian Stroe, informează Agerpres.

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°