Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O actriţă lesbiană tocmai şi-a schimbat iubita

Publicat in Ora de Timis, duminică 6 octombrie 2013 ·

Şi-a găsit fericirea! Cel puţin aşa susţine actriţa Jodie Foster, care se iubeşte cu o femeie. Actriţa nu s-a sfiit să declare în faţa întregii lumi că este lesbiană, de faţă chiar cu cei doi fii ai ei, Charlie şi Kit.

Eroina din “Tăcerea mieilor” (film lansat în 1991), Jodie Foster (50 de ani), se iubeşte cu fotografa Alexandra Hedison, care a fost partenera vedetei americane de televiziune Ellen DeGeneres. Potrivit E! News, Jodie şi Alexandra sunt împreună de la începutul verii, dar au ţinut strict secretă legătura lor până acum.

“Este o relaţie foarte serioasă. Sunt foarte îndrăgostite una de alta”, a spus o sursă. Jodie Foster a recunoscut public că este lesbiană, în luna ianuarie a acestui an, cu ocazia decernării premiilor Globul de Aur.

De faţă au fost şi cei doi copii ai ei, Charlie (15 ani) şi Kit (12 ani), pe care îi are din relaţia cu fostul său partener de viaţă, Cydney Bernard. Noua iubită a vedetei este Alexandra Hedison, care a avut o relaţie lesbiană, timp de trei ani, cu prezentatoarea de la un post de televiziune din SUA, Ellen DeGeneres. Alexandra este o fotografă care lucrează în Los Angeles, dar a fost şi actriţă în trecut, apărând în serialul “The L World”.

Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi s-au despărţit

Un cuplu celebru de lesbiene de la Hollywood s-a destrămat recent. Vedeta de televiziune Ellen DeGeneres (55 de ani), fosta iubită a Alexandrei Hedison, şi actriţa Portia de Rossi (40 de ani) au luat o pauză în relaţia lor din cauza geloziei pentru o altă femeie.

Ellen DeGeneres (55 de ani) şi Portia de Rossi (40 de ani) erau un cuplu din 2004

Cele două formau un cuplu din decembrie 2004 şi s-au căsătorit după ce Curtea Supremă din California a legalizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.

Şi-a găsit fericirea! Cel puţin aşa susţine actriţa Jodie Foster, care se iubeşte cu o femeie. Actriţa

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°