Fostele drumuri comunale care leagă localităţile Coteana, Ipoteşti şi Milcov de Slatina vor fi reparate în această toamnă, fiind în sfârşit asfaltate două tronsoane cu mari probleme în special pe timp de iarnă.
La aproape un an de când Consiliul Judeţean a trecut în categoria funcţională „drumuri de interes judeţean” două sectoare de drum comunal şi un drum comunal în întregime, care leagă localităţile Coteana, Ipoteşti şi Milcov de municipiul Slatina, au început reparaţiile pe două tronsoane aflate încă în stadiul de drum pietruit.
Fără ca cineva să-şi explice, pe un drum asfaltat care leagă trei localităţi, mai lung de 10 kilometri, apar încă patru întreruperi, care însumează 1,8 kilometri, unde drumul este acoperit cu piatră. Iarna, în special, aceste întreruperi pun mari probleme drumarilor, autorităţile locale neputând face mare lucru, din lipsa banilor. În toamna anului trecut s-a luat decizia trecerii celor trei drumuri comunale în categoria drumurilor judeţene şi predarea acestora în administrarea Consiliului Judeţean, care de curând a şi început lucrările de reparaţii.
„Pentru o comună, aceste reparaţii presupun costuri considerabile, care ar greva bugetul. Nu şi le permit, ăsta este adevărul. Un kilometru de asfalt, cu tot cu şanţuri, ajunge undeva la opt miliarde de lei vechi”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marius Oprescu.
„Avem de rezolvat patru întreruperi pe acest traseu, dar la acest moment ne permitem doar două. Am hotărât să lăsăm pentru altădată extremităţile şi acum facem întreruperea din curbă şi următoarea în aliniament. Pentru pantă am hotărât să şi lărgim drumul, de la 5 metri, la 9 metri, pentru că am şi deszăpezit acel drum şi ştiu ce înseamnă. Primăriile nu aveau cum să facă asta, a fost singura soluţie. Pe de altă parte, categoria de drum judeţean se justifică pe deplin, pentru c