Echipa RCM UV Timişoara a cucerit sâmbătă seară titlul de campioană a României. În finala SuperLigii CEC Bank, disputată pe stadionul "Arcul de Triumf" din Bucureşti, bănăţenii s-au impus, scor 25-19, în faţa formaţiei CSM Ştiinţa Baia Mare.
Acesta e cel de-al doilea titlu consecutiv şi al treilea din istorie pentru RCM Timişoara. Trupa sud-africanului Chester Williams trece astfel prima linia de sosire la capătul unui sezon perfect! Cele două finaliste au fost încurajate de suporteri care au bătut drumul de la Timişoara, respectiv Baia Mare. Pentru fanii bănăţeni rămaşi acasă, municipalitatea a montat un ecran uriaş în Piaţa Operei, acolo unde sute de suporteri au urmărit transmisia partidei.
"Frumos! Totul mi se pare frumos acum: oamenii de pe stradă, maşinile, drumul către Timişoara. E un sentiment cu care noi, sportivii, ne putem întâlni nu de multe ori în carieră, însă am muncit pentru asta, ne-am dorit şi am visat. Partea cea mai importantă a acestui succes este aceea că cei care ne-au fost cu adevarat alături n-au fost dezamăgiţi. Ceea ce am reuşit în aceşti trei ani superbi la Timişoara nu ne va putea lua nimeni niciodată. Este istorie, iar asta trebuie să ne facă mândri", a spus, la final, internaţionalul Valentin Calafeteanu, unul dintre cei mai buni jucători ai Timişoarei.
Disputată în deschidere, finala mică a SuperLigii a opus formaţiile Steaua Bucureşti şi Farul Constanţa. Câştig de cauză a avut Steaua, care s-a impus cu 25-14.
La aceeaşi oră cu finala de la Bucureşti, la Johannesburg, Noua Zeelandă, campioana lumii, învingea Africa de Sud, 38-27, şi cucerea The Rugby Championship.
România e în finala C.E. de tenis de masă
Echipa feminină de tenis de masă a României a învins ieri, scor 3-0, reprezentativa Rusiei, şi s-a calificat în finala Campionatelor Europene de la Schwechat, Austria, unde va da piept azi cu învingăt