Procesul de privatizare a companiei CFR Marfă va fi prelungit cu patru luni, Guvernul urmând să aprobe o hotărâre în acest sens în următoarea şedinţă. Astfel, omul de afaceri Gruia Stoica, patronul Grup Feroviar Român (GFR), care şi-a adjudecat pachetul de 51% din capitalul social al CFR Marfă, va putea achita contravaloarea acţiunilor până pe 10 februarie 2014. Potrivit analiştilor, această păsuire a investitorului se înscrie în şirul erorilor procesului de privatizare a CFR Marfă, care ar trebui anulat şi reluat ulterior, după o majorare substaţială de capital.
Gruia Stoica trebuie să mai adune circa 172 milioane de euro în următoarele patru luni, după ce, pe 3 octombrie a.c., a depus într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania un depozit în valoare de 20,2 milioane de euro, reprezentând contravaloarea a 10% din acţiunile cumpărate, iar anterior a plătit încă 10 milioane de euro drept garanţie. Conform contractului, Gruia Stoica trebuia să plătească toţi banii pentru CFR Marfă până pe 15 octombrie a.c. Afaceristul a recunoscut, în mai multe rânduri, că nu dispune de această sumă şi că va căuta să se împrumute la bănci. De altfel, şi pentru garanţia de 20,2 milioane de euro, omul de afaceri a luat împrumuri de la trei bănci: Raiffeisen, Banca Transilvania şi OTP Bank.
Privatizare cu extensie
Prelungirea procesului de privatizare a CFR Marfă nu este o surpriză, având în vedere că ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a anunţat încă din 27 septembrie a.c. că Executivul ar putea aproba o amânare pentru încheierea afacerii, după consultări cu specialiştii. Decizia Guvernului de a prelungi privatizarea vine după ce Gruia Stoica a anunţat că nu va plăti contravaloarea acţiunilor până când nu va obţine avizul pozitiv al Consiliului Concurenţei. Stoica afirma că nu va risca să ţină o sumă atât de mare blocată într-un cont bancar, ca în final,