Poliţiştii timişeni au aplicat, în ultima săptămână, sancţiuni contravenţionale de peste 85 de mii de lei şi au confiscat bunuri de 11 mii de lei, pentru ilegalităţi în domeniul panificaţiei.
Au fost efectuate 460 de controale la societăţi comerciale, persoane fizice şi mijloace de transport. „Dintre aceste controale, 44 au fost la societăţi comerciale, 9 la persoane fizice şi 407 la mijloacele de transport. În urma acţiunilor desfăşurate au fost constatate trei infracţiuni şi aplicate 255 sancţiuni contravenţionale”, a declarat Ionuţ Bocancea, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.
La acţiune au participat peste 200 de poliţişti de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Timişoara, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. Poliţiştii timişeni au aplicat, în ultima săptămână, sancţiuni contravenţionale de peste 85 de mii de lei şi au confiscat bunuri de 11 mii de lei, pentru ilegalităţi în domeniul panificaţiei.
Au fost efectuate 460 de controale la societăţi comerciale, persoane fizice şi mijloace de transport. „Dintre aceste controale, 44 au fost la societăţi comerciale, 9 la persoane fizice şi 407 la mijloacele de transport. În urma acţiunilor desfăşurate au fost constatate trei infracţiuni şi aplicate 255 sancţiuni contravenţionale”, a declarat Ionuţ Bocancea, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.
La acţiune au participat peste 200 de poliţişti de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Timişoara, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.