Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO și GALERIE FOTO: O Tămâioasă şi un Merlot, cele mai bune vinuri de la Bachus 2013

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 7 octombrie 2013 ·

O Tămâioasă Românească 1996, de la Vincon, şi un Merlot Varius, de la Senator Wine, au obţinut Marile Medalii de Aur la Concursul Naţional de vinuri Bachus 2013. Podiumul este completat de vinarsul Jad de 28 de ani, produs de Vincon, care a obţinut Marea Medalie de Aur pentru distilate. În cadrul concursului au fost acordate 58 medalii de aur şi 40 medalii de argint. Punctajul folosit de degustătorii prezenţi la Bachus a fost cel de la competiţiile internaţionale. La competiţie au participat 73 de producători din România, care au trimis 329 probe, ceea ce a transformat concursul de la Focşani în a doua competiţie organizată la nivel naţional după International Wine Contest de la Bucureşti, depăşind Concursul de la Jidvei.

Organizatorii Concursului de vinuri au arătat că pentru ediţia din acest an au fost înscrise 201 probe de vinuri albe, 103 probe de vinuri roşii, 21 probe de vinuri rose, zece vinuri de vinotecă şi patru distilate. „Este a doua ediţie când am permis, ca organizatori ai concursului, să fie aduse şi vinuri noi, iar anul acesta au fost 62 de probe, vinuri albe, vinuri rose şi vinuri roşii. Am degustat câteva vinuri, iar 2013 se anunţă ca un an bun, calitativ dar şi cantitativ, mai ales cei care au ştiut să culeagă la timp şi au ştiut să aibă grijă de vie. Mă bucură participarea acestor vinuri noi pentru că vinurile care vor fi medaliate au marele avantaj că producătorul poate să ştie că are un vin de valoare, iar în timp să aibă grijă de el şi să îl valorifice la calitatea şi la valoarea vinului respectiv“, ne-a declarat preşedintele Concursului, Georgel Costache.

Vinurile de la Focşani au fost analizate de cei mai buni degustători experţi din România, oameni care participă la marile competiţii internaţionale. Iniţial s-a dorit organizarea a două serii de câte şapte degustători, dar datorită numărului record de probe înscrise în concu

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°