Otello de Verdi a avut premiera românească la 3 noiembrie 1900, în cadrul Companiei lirice conduse de George Ştefănescu, unde a fost reluată în 1927.

La Opera Naţională din Bucureşti s-a prezentat după trei decenii, la 20 martie 1959, în regia lui Jean Rânzescu şi sub bagheta lui Egizio Massini, în scenografia lui Roland Laub şi a Ofeliei Tutoveanu. În acest spectacol de neuitat au excelat nume mari ale scenei lirice româneşti, precum: Garbis Zobian, Ionel Tudoran, Cornel Stavru, Ludovic Spiess, iar în anii dinaintea revoluţiei din 1989, Anatol Covali, în rolul lui Otello, Arta Florescu, Ana Tălmăceanu-Dinescu, Teodora Lucaciu, Magda Ianculescu, Sanda Şandru, Monica Teodorescu, Cornelia Pop, în Desdemona, Şerban Tassian, Mihail Arnăutu, Octav Enigărescu, David Ohanesian, Dan Iordăchescu, Vasile Martinoiu şi alţii, în Iago.

Producţia de faţă stă sub semnul Festivalului „George Enescu” şi reprezintă o etapă contemporană a realizării ei artistice. Opera Naţională apelează la un cunoscut regizor din şcoala modernă, Vera Nemirova, nume pe care-l întâlnim adesea în teatre importante europene, precum: Staatsoper din Viena, Frankfurt, Berlin, Bohn, Dresda, Salzburg, Sankt- Petersburg şi altele. Ea s-a iniţiat sub auspiciile lui Peter Konwitschny, fiul marelui dirijor Franz Konwitschny şi şi-a desăvârşit studiile de regie la Berlin.

Vera Nemirova ne propune o lectură proprie a capodoperei verdiene, păstrând neştirbite muzica lui Verdi şi textul libretului lui Arrigo Boito. Ea îşi construieşte un libret transpus într-o realitate contemporană şi plasat pe o insulă a speranţei şi a unei fericiri iluzorii.

Drama lui Otello şi a Desdemonei din tragedia shakespeariană se traduce aici printr-o parabolă a emigraţiei cu consecinţele ei nefaste. Otello nu mai este un „guerriere”, şi-a pierdut dimensiunile sale eroice, impunătoare, carismatice, transformân