Cu un look similar celui din „Telephone“ (2010), Lady Gaga îşi face apariţia în trailerul „Machete: Ucigaş meseriaş/ Machete Kills“, al doilea film din trilogia „Machete“, ce va debuta luni.
Dacă până acum, „mama monstruleţilor“ şi-a convins publicul cu aptitudinile sale vocale, în prima peliculă din carieră, Stefani Joanne Angelina Germanotta (27 de ani) îşi exemplifică şi talentele actoriceşti, în rolul La Camaleón, pe care îl joacă lângă nume mari din industria cinematografică.
Danny Trejo, Michelle Rodriguez, Sofia Vergara, Amber Heard, Charlie Sheen, Jessica Alba şi Mel Gibson sunt câţiva dintre colegii divei blonde.
Gaga interpretează melodia „Aura“, ce se poate auzi şi pe trailer, însă artista nu a clarificat dacă piesa va fi inclusă pe cel mai recent album al său, „ARTPOP“, pe care îl va lansa în noiembrie.
„Machete: Ucigaş meseriaş“ debutează în cinematografele din ţară pe 11 octombrie.