Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Noi tarife pentru închirierea terenurilor de sport din Sebeș. Cât te va costa o oră de fotbal sau tenis

Publicat in Alba24, duminică 6 octombrie 2013 ·

Consilierii locali din Sebeș au discutat în ședința de luni proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifelor de închiriere a terenurilor de fotbal și tenis din bazele sportive aparținând Municipiului Sebeș.

UPDATE: Faţă de documentaţia iniţială prezentată consilierilor, nivelul de tarife aprobat în şedinţa de CL a fost redus la jumătate. Astfel, pentru terenurile de fotbal, preţurile de închiriere pe oră sunt următoarele:

Arini (teren 1) – 150 lei/ oră/ în timpul zilei

Arini (teren 2) – 100 lei/ oră/ în timpul zilei

Pielarul – 100 lei/ oră/ în timpul zilei

Petreşti – 50 lei/ oră/ în timpul zilei.

În cazul terenurilor de tenis, consilierul liberal Cristian Radu a propus stabilirea unui tarif unic atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, motivând că este vorba despre o investiţie din banii publici şi ar trebui să aibă acces în mod egal toate categoriile de populaţie. Propunerea a fost acceptată în CL, astfel că noile tarife sunt de 15 lei pe oră pe timpul zilei, respectiv 20 de lei pe oră cu folosirea nocturnei, mai mici faţă de cele propuse iniţial.

Precizăm că elevii de la şcolile din oraş au acces gratuit pe terenurile de fotbal şi tenis, zilnic, până la ora 12.00.

„Având în vedere finalizarea lucrărilor de investiții la obiectivul și a lucrărilor de reparații la Stadionul este necesară stabilirea tarifelor de închiriere a terenurilor de fotbal și tenis din bazele sportive aparținând municipiului Sebeș”, este precizat în expunerea de motive atașată proiectului de hotărâre.

Baza Sportivă Arini este dotată cu două terenuri de fotbal, un teren de tenis, sală de fitness, sală de conferințe, birouri, magazii, grup social și vestiare. Baza Sportivă Pielaru are un teren de fotbal, grup social și vestiare iar baza sportivă din

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 29 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 36 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 40 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 51 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°