Viorel Pocovnicu, angajat ARR Bacău, și cei doi instructori vrânceni, toţi fiind acuzați de luare de mită, au fost condamnați de magistrații Tribunalului Vrancea.
Angajatul ARR Bacău a fost condamnat la trei ani de închisoare sub supravegherea Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău. Viorel Pocovnicu a fost obligat să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune, să anunțe orice schimbare de domiciliu, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informaţii pentru a putea fi verificate mijloacele sale de existenţă. În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, asimilată corupţii, magistrații l-au achitat.
Judecătorii l-au condamnat pe instructorul auto vrâncean Ion Pârvan la doi ani de închisoare cu suspendare. „Condamnă pe inculpatul Pârvan Ion, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - complicitate la luare de mită, (...) - fals sub semnătură privată, (...) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2(doi) ani închisoare”, se arată în sentință.
În privința instructorului Paul Ifrim, acesta a fost condamnat tot la 2 ani. „Dispune anularea actelor false, respectiv 8 diagrame tahograf, completate cu următoarele nume: Hîrlău Gabriel, Secară Cătălin, Duduman Ionuţ Marius, Mihai Daniel, Cotea Vasile, Martin Daniel, Melinte Ionuţ Claudiu, Rebega Ştefan. (...)Ia act că partea vătămată Autoritatea Rutieră Română nu s-a constituit parte civilă. (...) dispune confiscarea de la inculpaţi a următoarelor sume: - de la inculpatul Pocovnicu Viorel a sumei de 2.815 lei (...) de la inculpatul Pîrvan Ion, a sumei de 300 lei, (...) de la inculpatul Ifrim Paul, a sumei de 100 lei, (...) Dispune restituirea către inculpaţi a următoarelor sume, (...) - 185 lei şi 310 euro către inculpatul Pocovnicu Viorel; - 1000 lei şi 400 euro către inculpatul Pîrvan Ion”, se arată în sentința magistraților Tribunalului