Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj a deschis, vineri, o anchetă, după ce într-o postare pe internet apar imagini cu doi elevi de la o şcoală din localitatea Stoina, care se lovesc reciproc la îndemnul profesorului cu care aveau ore. Incidentul a iscat numeroase discuţii atât în rândul părinţilor, cât şi în rândul autorităţilor responsabile să lămurească toate detaliile acestui eveniment.
Filmarea cu cei doi elevi din localitatea Stoina, care se lovesc reciproc în timpul orei de sport, fiind încurajaţi chiar de către profesorul de Educaţie Fizică, Constantin Constantinescu, a stârnit numeroase controverse. Imediat după constatarea incidentului, o comisie constituită la nivelul ISJ s-a deplasat la faţa locului pentru a efectua cercetări amănunţite. „Categoric că nu a procedat corect, ca un cadru didactic. Nu e decizia cea mai bună pe care a luat-o. Profesorul a fost audiat și am vorbit cu toate cadrele didactice de acolo, din unitatea școlară din Stoina. Regretabil! Vom continua ancheta proprie şi probabil la sfârşit vom dispune ori un avertisment scris, ori o altă formă de sancţionare, ţinând cont că acesta este primul incident în care domnul profesor este implicat în peste 40 de activitate şi că, până acum, a fost apreciat de toată lumea”, a declarat Marius Badea, inspector şcolar general adjunct în cadrul ISJ Gorj.
Aşteaptă să iasă la pensie
Profesorul Constantin Constantinescu (63 ani – n.red.) mai are foarte puţin până la pensie și spune că nu a avut probleme de-a lungul carierei. ,,Am intrat în clasă la oră și i-am găsit bătându-se, nu știu de ce. Atunci le-am spus că nu e frumos să se bată așa, le-am spus în glumă că bătaia e bună să fie egală. Nu a fost o bătaie reală, se vede și pe internet că ei râd. A fost o glumă de-a mea, de prost gust, pe care am făcut-o și o regret din tot sufletul”, a spus profesorul. ,,Anul ăsta ie