Tehnicianul grupării FC Olt Slatina, Dan Oprescu, a recurs la câteva modificări în unsprezecele de start, în meciul cu Metalul Reşiţa, pe considerentul că adversarul are câţiva jucători de viteză, care i-ar fi putut surprinde. Slătinenii s-au impus cu scorul de 2-1, însă ar fi putut obţine victoria de o manieră categorică, după aspectul ocaziilor.
Antrenorul celor de la FC Olt Slatina a început meciul cu o formulă de start puţin schimbată faţă de jocurile precedente, N Kongue fiind rezervă. De asemenea, Cruşoveanu l-a înlocuit, în acest joc, în centrul defensivei pe Raul Marincău. Surpriza a reprezentat-o titularizarea jucătorului născut ’94, sosit de la Dinamo II, Cristi Ciobanu, care la prima prezenţă în tricoul celor de la FC Olt Slatina s-a descurcat bine. Antrenorul grupării slătinene, Dan Oprescu, s-a arătat mulţumit de joc, dar mai ales de rezultat. Totodată, tehnicianul a admis faptul că s-a ratat din nou foarte mult.
„A fost un meci aşa cum ne aşteptam, destul de greu, o echipă care aleargă foarte mult, care joacă fotbal, a câştigat cu 3-1, la Craiova, fără drept de apel, ştiam că ne aşteaptă un meci greu, am schimbat puţin la registrul tactic, am introdus alţi jucători în echipă, important este că am câştigat, asta ne-am dorit. Până acum am jucat două meciuri bine, unele chiar foarte bine şi nu am reuşit să luăm niciun punct, de data aceasta este important că am câştigat. Într-adevăr, puteam avea un avantaj mai mare, din păcate asta este în continuare problema noastră cea mai mare, ne creăm foarte multe ocazii, dar ratăm foarte mult. Aţi văzut, de la 2-0, putea să fie 3-0 sau 4-0, dar în loc să fie aşa, au dat ei gol în cele din urmă şi am suferit pe final de meci. Drăghici din păcate s-a reaccidentat, să vedem cât va lipsi. Acum îmi pare bine că nu se joacă sâmbătă meciul cu Târgu Mureş, pentru că avem nevoie de el şi sper ca până la urmă