Formularele pentru ajutoarele de încălzire necesare populației fără venituri nu sunt încă definitivate! Asta pentru că în prezent, formularul este supus dezbaterii publice, iar cererile ar putea fi depuse începând cu data de 15 octombrie.
După dezbaterea publică, se va cunoaşte în ce măsură formularul va fi sau nu modificat, spun reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu, dar important este că solicitările se vor putea depune nu mai târziu de jumătatea lunii. „Am primit modelul declaraţiei pe proprie răspundere, care se află în dezbatere publică până pe 11 octombrie. Sunt aduse modificări prin introducerea subvenţiei la energie electrică. Dacă nu vor fi alte schimbări după dezbatere publică, noi suntem pregătiţi să le împărţim populaţiei cu 15 octombrie, când cetăţenii se pot adresa centrelor de colectare până la 20 noiembrie. Ajutorul este acordat în tranşe şi înseamnă nu bani în mână, ci scăderi la facturi”, a declarat Teodora Ciobanu, director Direcţia Publică de Protecţie Socială Târgu-Jiu. Ajutorul se acordă pe toată perioada sezonului rece, când facturile la încălzire vor fi mai reduse la plată, în funcţie de subvenţie. Printre condiţiile menţinute sunt numărul de locuinţe deţinute de beneficiari, venitul net pe membru de familie, dar şi numărul de autovehicule, toate acestea se vor regăsi la rubricile din formular. În forma actuala nemodificată , subvențiile au cam aceleaşi valori ca anul trecut. Decisiv este venitul net pe membru de familie în funcţie de care se calculează ajutorul. Dacă pentru încălzirea pe gaze atinge valori de la 20 la 262 de lei, la un venit minim de 155 lei şi maxim 615 lei, la cea cu lemne, ajutorul nevoiaşilor se încadrează de la 16 la 54 de lei iar la energia electrică, vorbim de un minim de 48 de lei şi un maxim de 240 de lei.
Formularele pentru ajutoarele de încălzire necesare populației fără venituri nu sunt încă definitiva