Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi muncitori, răniţi într-o explozie la sondele Petrom din Bărăşti

Publicat in Gazeta Noua, duminică 6 octombrie 2013 ·

Doi angajaţi ai unei firme care execută lucrări de întreţinere la sondele Petrom din Bărăşti au fost răniţi, sâmbătă seara, în urma unei explozii urmate de un incendiu. Bărbaţii au ajuns la Spitalul de Arşi din Capitală.

Accidentul de muncă s-a petrecut, la ora 18.00, în comuna Bărăşti, sat Bărăşti de Vede, în timp ce muncitorii, un bărbat de 33 de ani, din Câmpulung Muscel, şi un altul de 43 de ani, din localitatea olteană, executau o sudură cu acetilenă la un bazin subteran din Parcul nr. 14 al OMV Petrom. În urma exploziei, urmată de un incendiu, la faţa locului s-au deplasat pompierii SMURD de la Staţia Scorniceşti şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

„Paramedicii l-au preluat și transportat la UPU Slatina pe bărbatul de 33 de ani, conștient, prezentând arsuri de gradul II și III la nivelul feței și membrelor superioare. Echipajul de la Serviciul de Ambulanță a preluat un bărbat, de 43 de ani, cu arsuri la de gradul II și III la nivelul feței și membrelor superioare. Pacientul a fost transportat tot la Spitalul Slatina”, a declarat plutonierul Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Cei doi bărbați au fost transportați, ulterior, la Aeroportul din Craiova de unde au fost preluați de două elicoptere SMURD și transferați la Spitalul de Arși din București.

Accidentul de muncă, anchetat de ITM

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au fost înştiinţaţi de cei de la ISU despre accidentul petrecut în Bărăşti de Vede.

„Sâmbătă seara am fost anunţat de cei de la ISU. Este vorba de o societate care făcea cu doi angajaţi nişte lucrări pentru Petrom, la sondele de la Bărăşti. A avut loc o explozie, urmată de un incendiu. Cele două persoane au fost rănite, arse, şi aşteptau un elicopter la Craiova ca să-i preia şi să-i ducă la Bucureşti. Unul era mai grav, iar altul ma

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Mediafax acum 25 minute
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi

UPDATE - Curtea de Apel Bucureşti a respins cererile de recuzare în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale BEC emise în urma anulării alegerilor prezidenţiale/ Pronunţarea în dosar, aşteptată marţi/ Ce a declarat Călin Georgescu

News.ro acum 32 minute
Curtea de Apel Bucureşti a amânat, luni seară, pronunţarea în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate în urma hotărârii Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale, până la so

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum o ora
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 5 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum o ora
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 8 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Răzvan Lucescu a fost suspendat pentru patru luni de către Comisia de Disciplină a federaţiei elene de fotbal / Reacţia clubului PAOK

News.ro acum 4 ore
Răzvan Lucescu, antrenorul român al echipei PAOK Salonic, a fost suspendat luni de către Comisia de Disciplină a Federaţiei de fotbal din Grecia pentru o perioadă de patru luni, după evenimentele petrecute la finalul meciului cu AEK Atena. Sancţiune

Cod galben de ceaţă în jumătate de țară, luni seara

G4Media acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în orele următoare în zone din 23 de judeţe, transmite Agerpres. Astfel, până la ora 23:00, va fi ceaţă ce determină vizibilitate redusă su

Sute de prizonieri, eliberaţi în cadrul unui nou schimb între Ucraina şi Rusia

HotNews acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că 150 de militari ruşi au fost repatriaţi din Ucraina, unde fuseseră luaţi prizonieri de forţele ucrainene, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite. În schimbul lor, Moscova a eliberat, la rân

Vremea

București
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
Iasi
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-0°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°