Revista “Magazin Nautic”, care va sărbători în curând trei ani de la apariţia primului număr, a fost distinsă cu două mari premii importante în cadrul Festivităţii de Decernare a Premiilor “Romanian Diving Award” 2013 şi anume premiul “Fotografii cu scafandri”, acordat fotoreporterului Daniel Stoenciu şi premiul pentru „Cel mai bun reportaj de presă scrisă”, revenind Andreei Mihăescu pentru materialul „Camarazii din adâncuri vă salută”.
Gala Romanian Diving Award a avut loc pe 1 octombrie, în sala de conferinţe a Bazei Logistice navale din Constanţa şi a contituit un rendez-vous al scafandrilor români, care au renunţat la costumele de neopren semiumede sau combinezoanele uscate în favoarea costumaţiilor de gală.
Sub atenta dirijare a cpt.cdor. Adrian Siea, iniţiatorul concursului Romanian Diving Award, festivităţiile au ţinut să aducă recunoaştere celor implicaţi în acest fenomen. „Nu a fost un simplu concurs, ci o serie de etape care au adus în atenţia publicului meseria de scafandru şi ce implică aceasta”, a declarat Siea în legătură cu concursul recent încheiat.
Competiţia care s-a desfăşurat în perioada 1 iunie - 1 septembrie a avut ca principal scop promovarea meseriei de scafandru, atragerea unui număr cât mai mare de tineri către această profesie şi încurajarea practicării scufundărilor recreaţionale. Totodată, a reprezentat o oportunitate de afirmare a valorii concurenților, în comunitatea de scafandri.
Ziua porţilor deschise la Centrul de Scafandri, amplasarea obiectivelor, lansarea paginii de Facebook şi a site-ului, startul competiţiei, detectarea şi extragerea obiectivelor au reprezentat doar o parte dintre evenimentele desfăşurate pe parcursul ultimilor şase luni.
Înainte de decernarea premiilor, comandantul Centrului de Scafandri, cdor. dr. Vergil Moraru a subliniat faptul că „scafandreria este o meserie a oamenilor cura