Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, locul unu în clasamentul WTA, a câştigat, duminică, turneul de la Beijing, dotat cu premii în valoare totală de 5.185.625 de dolari, informează AFP.
Williams a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră şi 28 de minute, pe Jelena Jankovici (Serbia), cap de serie numărul 8, care de luni va reveni în Top 10.
Serena Williams, în vârstă de 32 de ani, a câştigat al zecelea turneu din acest an şi al 56-lea din întreaga sa carieră. Ea mai câştigase turneul de la Beijing în 2004.
Proba de dublu de la Beijing a fost câştigată de perechea Cara Black/Sania Mirza (Zimbabwe/India), cap de serie numărul 8, care a trecut, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, de cuplul Vera Duşevina/Arantxa Parra Santonja (Rusia/Spania).