În data de 6 octombrie 2013 se împlinesc zece ani de la dispariția Elisabetei Rizea, simbol al eroicei rezistențe a românului împotriva totalitarismului impus țării noastre după Al Doilea Război Mondial. Elisabeta Rizea a murit la 91 de ani.

Astăzi, la zece ani de la pășirea ei într-o lume mai liniștită decât a noastră, singurul lucru ce ni se cere este să nu uităm. Să nu așternem tăcerea peste povestea ei. Doar așa, sacrificiul țăranului român, înarmat în munți pentru salvarea Neamului, va fi găsit împlinire, peste ani.

Elisabeta Rizea (n. 28 iunie 1912, Domnești, județul Argeș - d. 6 octombrie 2003) a fost o eroină a luptei anticomuniste din România, nepoată a liderului țărănist Gheorghe Șuța, ucis de comuniști în 1948.

În cumpliţii ani 50 ai secolului trecut, s-a alăturat, din demnitate şi solidaritate umană, luptătorilor din grupul Arsenescu-Arnăuţoiu, care s-au opus, în Munţii Făgăraş, sovietizării şi colectivizării sălbatice instaurate prin teroare de trupele Securităţii.

Împreună cu soțul ei a sprijinit activ grupul de rezistență anticomunistă Arsenescu-Arnăuțoiu. A fost arestată și torturată de autoritățile comuniste în 1952 și 1961. A executat 12 ani de închisoare. Povestea ei a devenit cunoscută publicului în urma unui interviu din 1992, inclus în documentarul Memorialul Durerii, de Lucia Hossu-Longin.

Regimul comunist s-a impus în România, strivind orice umbră de opoziţie, fie ea numai închipuită. În situaţiile de opoziţie făţişă, cruzimea Securităţii atingea limite demonice. Elisabeta Rizea s-a alăturat luptătorilor din grupul Arsenescu-Arnăuţoiu, care s-au opus, în Munţii Făgăraş, sovietizării şi colectivizării sălbatice, orchestrate de trupele Securităţii. Deşi a suferit torturi îngrozitoare, nu i-a trădat pe cei care încă mai sperau că sfârşitul comunismului nu poate să fie prea departe. „Au venit, maică, nenorociţii ăşti