Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regizorul Carlo Lizzani s-a SINUCIS

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 6 octombrie 2013 ·

Imediat la fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției, care a fost alertată de vecinii regizorului, după ce au auzit o bufnitură puternică în curtea interioară a clădirii din strada Via dei Gracchi, în cartierul Prati, potrivit Agerpres.

Regizor, critic, scenarist, Lizzani a fost între 1979 și 1982 director al Festivalului Internațional de Film de la Veneția.

Această tragedie survine la trei ani după ce Mario Monicelli, un alt nume greu al filmului italian, și-a pus capăt zilelor în seara zilei de 29 noiembrie 2010, sărind de la etajul cinci al spitalului în care se afla internat. 'Un gest de luciditate tânără', a comentat la timpul respectiv Carlo Lizzani, afirmând că Monicelli era un super-laic, care voia să-și trăiască viața la maxim.

Din câte povestesc vecinii săi, Lizzani era foarte bolnav și trăia izolat în imobilul din Roma, cu soția și un îngrijitor al său.

Născut în aprilie 1922 la Roma, Carlo Lizzani și-a început cariera în cinematografie în calitate de critic de film și scenarist. A scris scenarii pentru astfel de maeștri celebri ai neorealismului italian ca Roberto Rossellini, Giuseppe De Santis și Alberto Lattuada.

Ca regizor și-a făcut debutul în 1951, cu pelicula 'Achtung! Banditi!', câștigându-și faima cu filmul 'Cronache di poveri amanti' (Cronica unor amanți săraci, 1954). Dar faima adevărată i-au adus-o peliculele realizate în genul filmelor polițiste 'Processo di Verona', 'Banditi a Milano', 'Mussolini ultimo atto', 'Fontamara'.

El este totodată autorul unei lucrări fundamentale, 'Istoria cinematografiei italiene'

Imediat la fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției, care a fost alertată de vecinii regizorului, după ce au auzit o bufnitură puternică în curtea interioară a clădirii din strada Via dei Gracchi, în cartierul Prati, potrivit Agerpres.

Regizor, critic, scenarist, Liz

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a cucerit Supercupa României

Ziua Constanta acum 24 minute
Campioana României din sezonul 2024/2025, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj, s-au întâlnit astăzi, 5 iulie 2025, în meciul pentru Supercupa României. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua din București și s-a încheiat cu succesul cu

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 52 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum 2 ore
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Marea Britanie anunţă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor sale diplomatice cu Siria, întrerupte de mai bine de un deceniu, cu ocazia primei vizite la Damasc a ministrului său de externe, David Lammy, de

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

19°/39°