Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lichiditatea derivatelor continuă să fie modestă

Publicat in Bursa, luni 7 octombrie 2013 ·

În prima săptămână din octombrie, sau mai exact primele patru şedinţe de tranzacţionare ale acestei luni, speculatorii au încheiat 4.974 de contracte futures, lichiditatea pieţei Sibex menţinându-se într-o zonă modestă.

Şedinţa de vineri s-a încadrat în acest tipar, cu un volum de 1.148 de contracte şi o valoare a tranzacţiilor care a depăşit uşor 15 milioane de lei. Preţurile futures au evoluat mixt, în funcţie de segment şi activ.

Nu au existat surprize în ceea ce priveşte produsele tranzacţionate lider, cu o cotă de piaţă de aproape 57% (653 de contracte), fiind derivatul pe indicele Dow Jones Industrial Average. După două şedinţe consecutive cu deprecieri consistente şi o pierdere de 213 puncte, DEDJIA_RON scadenţa decembrie a închis pe plus vineri, recuperând 88 de puncte. Deşi a crescut, preţul futures de la Sibiu al indicelui a închis sub pragul de 15.000 de puncte, la 14.994 puncte. Creşterea a fost susţinută şi de piaţa americană, unde indicii reprezentativi s-au apreciat vineri, după ce nivelul de optimism cu privire la un acord al politicienilor pentru depăşirea impasului privind bugetul a crescut.

Perechea euro/dolar a totalizat vineri 261 de contracte pe scadenţa decembrie. Pariurile pe raportul dintre cele mai importante monede din lume a dat câştig de cauză monedei americane, care a mai recuperat din pierderile din ultima perioadă. La închidere, cotaţia futures a euro valora 1,3563 dolari, după o scădere de 0,48%. Totuşi, moneda unică a închis săptămâna în urcare faţă de dolar, după creşterile din şedinţele anterioare. De altfel, şi pe plan extern euro a traversat o perioadă favorabilă în raport cu rivalul său, dolarul fiind afectat de situaţia din SUA. Moneda americană a scăzut pentru a cincea săptămână, cea mai lungă perioadă din aprilie 2011, în contextul în care Congresul nu a reuşit să se pună de acord asupra unui mod pentru a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 39 minute
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 54 minute
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 43 minute
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum 49 minute
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Uniunea Europeană prezintă o listă de posibile măsuri în valoare de 72 de miliarde de euro, dacă SUA aplică taxe de 30%

Mediafax acum 39 minute
Comisia Europeană a prezentat luni statelor membre ale Uniunii Europene o listă care cuprinde posibile reacții în valoare totală de 72 de miliarde de euro. Acestea ar putea fi aplicate dacă Statele Unite decid să impună taxe vamale de 30% pentru pro

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 2 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 3 ore
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/26°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°