Analizate la rece, resorturile scandalului izbucnit miercuri, prin demiterea din funcţiile de conducere a doi dintre cei mai buni procurori ai Departamentului Naţional Anticorupţie, Lucian Papici şi Mariana Alexandru, pot fi uşor decodate dacă separăm vorbele de fapte.

Iar faptele principale sunt că dosarul Dragnea a fost finalizat şi se află la un pas de trimiterea în judecată – după cum anticipam săptămâna trecută – şi că Victor Ponta şi-a numit la conducerea Secţiei I Anticorupţie, cea mai importantă din DNA, un om fidel, Iuliana Bendeac.

În felul acesta, Ponta a rezovat două probleme. Şi-a creat un ascendent asupra principalului său rival din PSD, Liviu Dragnea, de al cărui sprijin are nevoie ca de aer pentru a controla baronii locali ai partidului, şi s-a asigurat în bună măsură că secţia „dosare grele“ nu se va mai atinge de cei aflaţi sub protecţia sa.

Vorbele au avut, şi ele, evident, rolul lor. Acuzaţiile violente, amintind de anii săi de opoziţie cheguevaristă, că Papici este băsist, că a făcut dosare politice, şi mai ales asumarea publică, aproape fără echivoc, a faptului că el a decis mazilirea sa au fost un mic cadou, de consolare, pentru Dragnea. Dar mai ales un mesaj dur către mafioţii partidului: libertatea voastră este, de azi, doar în mâinile mele.

Însă nu de la vorbe a izbucnit conflictul cu Traian Băsescu, ci de la fapte. Victor Ponta i-a invadat sfera de influenţă, delimitată clar prin pactul de coabitare. DNA îi revenise preşedintelui. De aceea l-a abandonat, în primăvară, pe Daniel Morar, şi nu pentru că nu l-ar mai fi apreciat sau pentru că ar fi vrut să-i plătească o poliţă pentru nenumăratele contre avute de-a lungul timpului. A-l alege pe Daniel Morar ar fi însemnat să aleagă Parchetul General. Preşedintele a considerat DNA ca fiind mai importantă şi, ca urmare, din rocada pe care şi-a dorit-o a rămas doar cu o jumă