Imixtiunea Executivului în Justiţie şi torpilarea celei mai importante instituţii anticorupţie din România de către Victor Ponta prin intermediul lui Robert Cazanciuc şi Tiberiu Niţu se ridică, prin gravitate şi consecinţe, la un act de trădare naţională. Preşedintele României are datoria să riposteze cu toate mijloacele constituţionale care îi stau la îndemână pornind de la premisa că această putere este ostilă intereselor naţionale iar partenerii externi ai României, Uniunea Europeană şi Statele Unite, vor trebui să îşi reevalueze serios atitudinea faţă de un guvern care calcă în picioare separaţia puterilor în stat şi domnia legii. Acum vreun an şi jumătate, ministrul de Externe al Poloniei şi, după cum se zvoneşte, viitor înalt reprezentant UE pentru politica externă, Radek Sikorski, s-a dus în faţa Seimului de la Varşovia şi le-a propus politicienilor polonezi un exercţiu contrafactual de tip „ce ar fi dacă...”. „Ce ar fi dacă Statele Unite s-ar sătura de veşnicele ezitări şi mofturi europene şi ar ieşi cu totul din NATO şi s-ar concentra pe regiunea Pacificului şi a rivalităţii cu China? Ce ar fi dacă, în urma crizei zonei euro şi a tendinţelor protecţioniste şi a naţionalismelor în ascensiune, Uniunea Europeană s-ar dizolva până la irelevanţă lăsând loc altor forme de cooperare regională? Dacă pe locul lăsat de americani şi de UE ar veni – pentru că ar veni – ruşii cu sistemul lor semifeudal oligarhic, cu corupţia şi brutalitatea binecunoscute? Cât de pregătită este Polonia de azi să facă faţă unui astfel de scenariu? Exerciţiul propus de Sikorski era unul util pentru că forţa clasa politică poloneză să răspundă cu sinceritate la întrebări precum „Unde se află Polonia astăzi în lume?” „Care sunt punctele sale tari şi care sunt slăbiciunile dacă ar fi să înfrunte singură pericolele lumii de mâine? şi, mai ales, „Ce reprezintă astăzi Polonia în Europa şi în lume