Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai spectaculoşi 10 aştri din Univers. De la Planeta de Diamant la planeta unde plouă cu sticlă

Publicat in Ora de Timis, duminică 6 octombrie 2013 ·

Universul este infinit în spaţiu şi timp şi se află într-o continuă expansiune. În ultimii ani sondele spaţiale au descoperit mai multe planete spectaculoase, unele dintre ele asemănătoare celor din producţiile SF pe care le-am văzut pe micul ecran. Spre exemplu, Kepler 16b are doi sori, asemenea lui Tatooine, planeta de origine a familiei Skywalker din filmul Star Wars. Mai mult, PH1 are patru sori, iar pe HD 189733b vântul suflă cu 7.000 km/oră.

I se mai spune şi “Planeta de Diamant”, deoarece o treime din masa totală a sa este alcătuită din diamant pur. Planeta 55 Cancri–E se situează la 40 de ani lumină de Terra, în constelaţia Racului. Este mai densă decât Pământul, cu o masă de opt ori mai mare, iar temperaturile la suprafaţă ating 2.148 de grade Celsius. Planeta a fost descoperită pe 30 august 2004, iar tranzitul său a fost observat prima oară în aprilie 2011.

CoRoT-7b

Temperaturile la suprafaţa acestei planete variază între plus 2.000 de garde Celsius şi minus 200 de grade, astfel că peisajele de aici sunt extrem de spectaculoase, cu oceane de lavă şi furtuni de pietre. Se află situată în constelaţia Licornul, la 489 de ani lumină de Pământ şi până la descoperirea planetei Kepler-10b, în ianuarie 2011, a fost cea mai mică exoplanetă cunoscută, cu un diametru de 1,58 de ori mai mare decât cel al Terrei. Cercetătorii susţin că această planetă se află în aceeaşi situaţie în care se afla Pământul imediat dupa formarea sa.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Universul este infinit în spaţiu şi timp şi se află într-o continuă expansiune. În ultimii ani sondele spaţiale au descoperit mai multe planete spectaculoase, unele dintre ele asemănătoare celor din producţiile SF pe care le-am văzut pe micul ecran. Spre exemplu, Kepler 16b are doi sori, asemenea lui Tatooine, planeta de origine a familiei Skywalker din filmul Star Wars. Mai mult, PH1 a

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum o ora
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Bursă: Schimbare la vârful companiei TeraPlast. Bogdan Lucian Crăciunaş va fi noul director financiar al celui mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est

Ziarul Financiar acum o ora
TeraPlast SA anunţă numirea domnului Bogdan Lucian Crăciunaş în funcţia de director financiar al companiei, începând cu data de 29 iulie 2024, se arată într-un comunicat de presă emis de companie. Bogdan Lucian Crăciunaş şi-a început cariera în 2007

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum 2 ore
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Într-o rară apariție publică, ambele fiice ale lui Vladimir Putin au participat la forumul de la Sankt Petersburg. Despre ce au vorbit

HotNews acum 2 ore
Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP. Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladi

Comisia Europeană afirmă că Republica Moldova şi Ucraina sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE. Ce urmează? Anunţul declanşează o cursă contracronometru din cauza Ungariei, care se pregăteşte să preia preşedinţia Consiliului UE

News.ro acum o ora
Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a anunţat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar p

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum 3 ore
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 4 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum o ora
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 6 ore
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

Vremea

București
acum

28°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

26°
vin.

19°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

29°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°