Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HP Slate 7 cu Audio Beats, o tabletă robustă dar fiabilă

Publicat in Capital, duminică 6 octombrie 2013 ·

Segmentul tabletelor de 7 inch este unul dintre cele mai disputate, majoritatea producătorilor de electronice având un astfel de model în portofoliu. Nu face excepţie nici Hewlett Packard (HP), cândva cel mai mare producător de PC-uri din lume.

Modelul de 7 inch al celor de la HP se numeşte Slate 7 şi am avut ocazia să îl testăm timp de o săptâmână. Tableta are un procesor dual core ARM Cortex A9 de 1,6 GHz, memorie RAM de 1 GB, spaţiu de stocare de 8 GB şi două camere, una frontală VGA şi una pe spate de 3MP. Slate 7 vine cu difuzoare stereo Beats Audio şi sistem de operare Android 4.1 Jelly Bean. În ceea ce priveşte porturile, există o ieşire audio: 1 x Jack & Microfon Combo (3.5 mm), un port micro USB şi un slot pentru carduri microSD (până la 32 GB). La capitolul conectivitate, tableta include suport Wi-Fi, Bluetooth 2.1 EDR. Lipseşte conectivitatea 3G.

HP Slate 7 te surprinde de la început prin aspectul său. Spre deosebire de alte tablete din segmentul de 7 inch, acest model este mult mai robust şi mai greu. Spre exemplu, tableta Viva Q7 a celor de la Allview are o grosime de 7,5 mm şi o greutate de 288 de grame, în timp ce HP Slate are 10,7 mm şi 370 de grame. Trecând peste design şi revenind la performanţe, ecranul are o rezoluţie de 1024 x 600 pixeli, panoul este de tip LCD cu unghiuri de vizibilitate foarte bune, însă suferă la capitolul culori. Procesorul face faţă la jocurile noi din Google Play, iar paginile de net se deschid rapid. Cât timp am testat-o nu a dat vreo eroare şi nu a necesitat vreun restart. Sunetul Beats Audio nu pare ieşit din comun, sau cel puţin nu am reuşit noi să sesizăm diferenţa faţă de o tableta fără Beats Audio. Camera foto VGA frontală este dezamăgitoare, iar cea de pe spate de 3 MP nu străluceşte nici ea, dar câţi utilizatori caputurează imagini cu tableta?

HP Slate suportă mai multe form

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 19 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Video Percheziții la mai mulți mercenari ai lui Horațiu Potra. Acuzele sunt extrem de grave

Adevarul acum 24 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de vineri 14 martie 2025, percheziții domiciliare în București și în mai multe județe la mercenarii lui Horați

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 2 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 44 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 37 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 19 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum 52 minute
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum o ora
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum o ora
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum 2 ore
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°