Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răuț își aduce aminte: Am putut negocia CCM-ul când a venit Rușeț!

Publicat in Pandurul, luni 7 octombrie 2013 ·

O declarație făcută de directorul de resurse umane, Ion Răuț, readuce în prim-plan negocierile de la începutul anului pentru Contractul Colectiv de Muncă (CCM) al salariaților CE Oltenia. Cel mai prost contract, spun minerii și energeticienii. Și chiar unii lideri de sindicat. Este vorba despre documentul prin care salariații CE Oltenia au pierdut sporuri, prime, cota de cărbune și energie precum și alte facilități. Invitat la o emisiune la Gorj TV, directorul de Resurse Umane, Ion Răuț, a reamintit condițiile în care au avut loc negocierile. Acesta spune că, în final, au fost negocieri doar pentru că a fost Ion Rușeț în comisie.

Negocierile contractului colectiv de muncă au durat luni de zile. Zeci de persoane, lideri de sindicat de la patru federații, dar și directori din administrație au negociat prevederile contractului. Rezultatul, un contract din care minerii și energeticienii mai mult au pierdut decât au câștigat. Negocierile pentru CCM coincid și cu sfârșitul sindicaliștilor. Ei sunt acuzați că au trecut cu vederea mai multe prevederi în speranța că vor rămâne valabile facilitățile lor financiare.

Un sindicalist, Constantin Mitrescu, nu a semnat procesul verbal de încheiere a negocierilor. În ultimele săptămâni, negocierile au fost conduse de prim-vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie, Ion Rușeț. „Atât s-a putut obține în condițiile economice ale societății”, a spus Rușeț când a fost întrebat despre pierderile suferite de salariați.

Culisele negocierilor

Chiar dacă minerii și energeticienii numără sporurile și primele pierdute, administrația este mulțumită. Directorul de resurse umane, Ion Răuț, a declarat la un post local de televiziune că nu prea a avut cu cine să negocieze, până la venirea lui Ion Rușeț în comisia de negociere. „(...) S-a dezamorsat prin venirea domnului Rușeț acolo. Domnul Rușeț când a apărut la masa

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 35 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 38 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 3 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, urcă la niveluri record al ultimilor doi ani

HotNews acum 2 ore
Ratele ROBOR la 3 luni și la 6 luni au crescut miercuri la 6.47 (de la 6.08 cât fuseseră marți) și respectiv 6.53 ( de la 6.16, nivelul de marți), niveluri atinse în iulie 2023, potrivit datelor transmise de Banca Centrală. ROBOR-ul intră în compone

ROBOR la 3 luni a crescut miercuri la 6,47% de la 6,08%

Mediafax acum 2 ore
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a urcat marţi la 6,08%, de la 5,90% cu o zi înainte,

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°