Ziua Internaţională a Educaţiei, marcată anual în 5 octombrie, pare să-şi pierdut semnificaţia. Importanţa acesteia, evidenţiată în anii precedenţi prin diverse activităţi, se rezumă în ultima vreme doar la nişte felicitări din vârful buzelor. Oficialii din Educaţie îşi aduc aminte pentru doar câteva momente, atât doar cât transmit mesajul, faptul că profesorii reprezintă forţa unei naţiuni prin puterea lor de a transmite cunoaştere tuturor generaţiilor pe care le educă. “Este un moment care ar trebui celebrat în fiecare zi, pentru ca respectul și demnitatea acordate profesorilor, care ne formează ca oameni, să devină un fapt comun pentru societatea românească”, sunt cuvintele unui ministru al Educaţiei, care de-a lungul verii a anunţat tot felul de schimbări majore în sistem, însă în visurile lui îndrăzneţe nu a inclus cea mai importantă componentă, resursa umană. Drept dovadă, sindicatele din învăţământ, pe lângă urarea de “La mulţi ani” adresată dascălilor, au tras un semnal de alarmă asupra statutului degradat al profesorilor din România, cauzat de slaba finanțare a sistemului de educație.
Salariile mici ale profesorilor debutanți au dus însă la situația în care majoritatea tinerilor care intră în sistem ajung acolo din lipsa altor opțiuni, nefiind motivați să urmeze o carieră didactică. Chiar și cei care ajung din pasiune și își doresc această carieră, reușesc cu greu să își mențină interesul, dat fiind că salariile le permit cu dificultate să își acopere chiar și cele mai elementare costuri.
În ultimii ani, efectele acestei situații sunt tot mai vizibile și pot fi observate cu uşurinţă prin rezultatele pe care cadrele didactice le obțin la examenele de titularizare sau concursurile de ocupare a posturilor didactice vacante. De pildă, în acest an, procentul de candidați înscriși la concursul de ocupare a posturilor didactice vacante din în
