Echipa locală de rugby Stejarul Buzău a promovat la pas în Superligă, după ultimul meci din cadrul play-off-ului Diviziei Naţionale de Seniori, confruntarea consumată în nocturnă pe arena Gloria, câştigată de trupa din Parcul Tineretului cu 43 – 11 în faţa formaţiei RC Bârlad.
Elevii lui Eduard Suciu au făcut unul din cele mai bune jocuri din actuala stagiune, asta deşi erau promovaţi în primul eşalon al rugbyului românesc cu doar o etapă înainte de finalul play-off-ului. Petrecerea a continuat pentru rugbiştii buzoieni şi după întâlnirea cu echipa din Bârlad. La capătul jocului, „stejarii” buzoieni au fost aplaudaţi pentru evoluţia din sezonul încheiat vineri, au primit tricourile şi medaliile de campioni ai DNS şi totodată Costică Merşoiu a primit din partea federaţiei de specialitate un trofeu pentru întreaga activitate.
După meci, cerere în căsătorie
După partidă, Alexandru Brăileanu a fost artizanul unui moment special. Elevul lui Suciu a cerut-o în căsătorie pe iubita sa. Acompaniat de uralele tribunei şi ale coechipierilor, gestul „stejarului” buzoian se pare că a prins. Aleasa inimii a acceptat propunerea acestuia, stârnind lacrimi printre spectatorii buzoieni şi emoţie în rândul jucătorilor de la Stejarul.
Echipa locală de rugby Stejarul Buzău a promovat la pas în Superligă, după ultimul meci din cadrul play-off-ului Diviziei Naţionale de Seniori, confruntarea consumată în nocturnă pe arena Gloria, câştigată de trupa din Parcul Tineretului cu 43 – 11 în faţa formaţiei RC Bârlad.
Elevii lui Eduard Suciu au făcut unul din cele mai bune jocuri din actuala stagiune, asta deşi erau promovaţi în primul eşalon al rugbyului românesc cu doar o etapă înainte de finalul play-off-ului. Petrecerea a continuat pentru rugbiştii buzoieni şi după întâlnirea cu echipa din Bârlad. La capătul jocului, „stejarii” buzoieni au fost