Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNADNR nu are încă sare pentru deszăpezirea drumurilor în această iarnă

Publicat in Ora de Timis, duminică 6 octombrie 2013 ·

Directorul Societăţii Naţionale a Sării SALROM, Aurel Bucur, a declarat sâmbătă, la Praid, că există întârzieri în semnarea contractului cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), iar lucrurile trebuie urgentate, pentru că deja iarna a început.

“Din păcate, suntem în întârziere de a semna contractul cu CNADNR-ul. Spre surprinderea mea şi, din nefericire, autorităţile române au avut ceva schimbări în cadrul conducerii CNADNR şi, deşi m-am întâlnit de câteva ori în luna august şi în luna septembrie, suntem deja în luna octombrie şi nu avem un contract încheiat. Va avea loc negocierea la bursă pe 7 octombrie, sperăm să încheiem contractul şi să recuperăm timpul pierdut. Deja iarna a început să vină peste noi”, a afirmat Aurel Bucur, în cadrul unei întâlniri cu presa pe care a avut-o la sediul Salinei Praid.

Directorul SALROM şi-a exprimat speranţa că va exista o colaborare bună cu CNADNR, în condiţiile în care a crescut cantitatea de sare solicitată, de la 250 de mii la 400 de mii de tone.

‘Avem nişte capacităţi de derulare şi nişte cantităţi pe care nu putem să le depăşim, cu toate eforturile supraomeneşti pe care am vrea să le facem. Totodată, a crescut cererea cantităţii de sare de către CNADNR de la 250 mii de tone la 400 de mii de tone pentru acest sezon, probabil impulsionaţi şi de anunţul meteorologilor că va fi o iarnă foarte grea. Sper să facem faţă. Noi avem peste o sută de mii tone depozitate deja în cele şapte saline ale noastre, dar va trebui să ne mişcăm foarte repede şi sperăm să am tot sprijinul şi toată colaborarea celor de la CNADR’, a spus Aurel Bucur.

El a punctat că, din fericire, partenerii tradiţionali din Ungaria şi Slovacia şi-au făcut deja stocuri de sare, o întârziere fiind semnalată doar în semnarea contractului cu partenerii din Serbia.

Mai mult pe Economica.net

Director

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 53 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 39 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 8 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 32 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°