Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Halle Berry a născut un băieţel

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 6 octombrie 2013 ·

Cuplul a anunţaţ, în luna aprilie, că aşteaptă un copil, purtătorul lor de cuvânt afirmând: "Confirmăm că Halle Berry şi Olivier Martinez aşteaptă un copil. Nu vom oferi alte informaţii", informează contactmusic.com, potrivit Mediafax.

De asemenea, la sfârşitul lunii iulie, actriţa afirma că vrea să se întorcă foarte repede la muncă după ce va naşte, subliniind că nu vrea să ia o pauză în carieră după acest eveniment din viaţa sa. "După ce voi naşte o să mă întorc la muncă cât mai curând posibil. Când am născut-o pe Nahla, mi-am luat o pauză de la muncă de aproape 4 ani. Dar, cum acum în cariera mea lucrurile merg foarte bine, vreau să lucrez în continuare. Din cauza aceasta, băieţelul va călători cu mine", a declarat actriţa.

În luna iulie, Halle Berry s-a căsătorit cu logodnicul ei, actorul francez Olivier Martinez, în cadrul unei ceremonii intime care a avut loc în Franţa. Cei doi actori s-au căsătorit la Chateau des Condé din comuna Vallery, în Bourgogne, în faţa a circa 60 de invitaţi, printre care s-au numărat mama lui Martinez, Rosemarie, şi fratele Vincent.

Halle Berry şi Olivier Martinez s-au logodit în timpul sărbătorilor de iarnă din 2011.

Actriţa americană, în vârstă de 46 de ani, mai are o fiică, Nahla, născută în martie 2008, cu fostul ei partener de viaţă, modelul canadian Gabriel Aubry.

Halle Berry a mai fost căsătorită cu jucătorul de baseball David Justice, în perioada 1993 - 1997, şi cu cântăreţul Eric Benet, în perioada 2001 - 2005.

Francezul Olivier Martinez, în vârstă de 47 de ani, a avut o relaţie de lungă durată cu cântăreaţa australiană Kylie Minogue, de care s-a despărţit în anul 2007. A mai avut relaţii, printre altele, cu Juliette Binoche, Angelina Jolie şi Mira Sorvino.

Cuplul a anunţaţ, în luna aprilie, că aşteaptă un copil, purtătorul lor de cuvânt afirmând: "Confirmăm că Halle Berry şi Olivier Ma

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Victor Ponta, la secția de votare, cu șapca roșie pe cap în stilul Donald Trump: „Am votat să punem România pe primul loc”

Libertatea acum 19 minute
Victor Ponta a votat la turul 2 al alegerilor prezidențiale purtând o șapcă roșie pe cap în stilul Donald Trump. Mesajul lui a fost clar: „Să punem România pe primul loc”.

Purtătorul de cuvânt al MAE, reacţie după postarea fondatorului Telegram: Vedem semnele distinctive ale interferenţei ruseşti în alegeri

Ziarul Financiar acum 19 minute
„În timpul alegerilor prezidenţiale din România, vedem încă o dată semnele distinctive ale interferenţei ruseşti”, declară, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Tarnea. „În timpul alegerilor prezidenţiale d

Fondatorul Telegram susține că a respins solicitarea unui „guvern occidental” de „a reduce la tăcere vocile conservatoare în România” înaintea finalei prezidențiale

HotNews acum o ora
Fondatorul aplicației de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a declarat, duminică, că a refuzat solicitarea unui guvern occidental, pe care nu l-a numit, pentru a „reduce la tăcere” vocile conservatoare din România înaintea finalei prezidențiale, relat

MApN demontează o tentativă de dezinformare pe TikTok despre militarii francezi din România

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Apărării Naționale (MAPN), prin platforma INFORADAR – Detectorul Dezinformării, atrage atenția asupra unei tentative periculoase de manipulare apărute pe rețeaua TikTok. Pe contul @19romania89 a fost publicat pe 18 mai 2025 un clip video

Cod portocaliu de averse torenţiale şi grindină în localităţi din judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Hunedoara

G4Media acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă atenţionare Cod portocaliu de averse torenţiale şi grindină, valabilă până la ora 17:30 în mai multe localităţi din judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Hunedoara, transmite Agerpres. Susține G4Media

Alegeri prezidențiale 2025 George Simion și Călin Georgescu, în centrul unui moment tensionat într-o secție din Ilfov

Ziua Constanta acum 9 ore
Până la această oră, procesul electoral s-a derulat în conformitate cu legislația în vigoare, fără niciun fel de incident, conform IPJ Ilfov. În jurul orei 8.15, după exercitarea dreptului la vot de către 4 persoane, în prezența reprezentanților mas

Zelenski reafirmă la o întâlnire cu Vance şi Rubio că doreşte cât mai rapid un armistiţiu cu Rusia

G4Media acum 34 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit duminică la Roma cu vicepreşedintele american J.D. Vance şi cu secretarul de stat Marco Rubio, cărora le-a spus din nou că doreşte o încetare a focului completă şi necondiţionată în războiul cu

Prezenţă la vot de peste 122% la o secţie dintr-o zonă studențească din țară

HotNews acum 2 ore
Secţia de votare numărul 31 din Târgu Mureş, amenajată la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, în zona căminelor studenţeşti, înregistra o prezenţă la vot de peste 122% la ora 16:30. Peste 900 de alegători au votat aici, dintre care 563 înscrişi pe li

MAI a eliminat peste 160 de conturi TikTok care utilizau ilegal însemnele Poliției Române

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne semnalează identificarea şI eliminarea unui număr de peste 160 de conturi de TikTok care utilizau în mod ilegal însemne, denumiri sau elemente grafice asociate Poliției Române ori altor structuri ale ministerului. Minis

Cristina Neagu le-a mulţumit fanilor în genunchi pentru susţinerea din întreaga carieră în handbal

G4Media acum 34 minute
Handbalista Cristina Neagu şi-a încheiat cariera, duminică, în faţa a 5.000 de fani, în meciul cu Corona Braşov, în care a marcat de 8 ori – numărul său de pe tricou. La ceremonia organizată de CSM Bucureşti, Neagu a îngenuncheat în faţa publicului,

Vremea

București
acum

19°
dum.

7°/22°
lun.

11°/22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/20°
Iasi
acum

17°
dum.

7°/21°
lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

9°/23°
Constanta
acum

18°
dum.

9°/20°
lun.

13°/22°
mar.

10°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/17°
lun.

6°/15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
dum.

9°/19°
lun.

11°/20°
mar.

8°/19°
mie.

11°/21°