În ultimii doi-trei ani, lumea juridică sau, mai bine zis, reflectarea acesteia de mass-media a avut câteva regine, printre care și una surprinzătoare, medierea. Surprinzătoare datorită discrepanței uriașe între ceea ce înseamnă medierea ca practică în România și atenția pe care o captează, energiile pe care le descătuşează și interesul pe care îl stârnește acest subiect.Ceea ce mi-a atras atenția în mod special sunt scânteile care sar, de prea multe ori, aprinse și încinse, când acest subiect este tema discuției. Am participat la numeroase conferințe și seminarii, locale și internaționale, pe o varietate de teme legate de litigii și metode alternative de soluţionare a disputelor. Numai în cazul unor evenimente pe teme de mediere mi-a fost dat să asist la conflicte deschise și dialoguri ostile între auditoriu și speakeri sau chiar între aceștia din urmă. De asemenea, cine îndrăznește să scrie pe teme de mediere trebuie să aibă nervii tari, pentru că are mari șanse să fie apostrofat. Insistent, vehement, rareori elegant și aproape niciodată cu argumente juridice.Poate este mult spus, dar acest univers seamănă câteodată cu un butoi de pulbere. De unde atâta tensiune și vehemență în jurul unei bresle care este în faza incipientă, care a depășit etapa de germene, există, e vizibilă și trebuie să aibă singură grijă să își croiască drumul corespunzător printr-o lume neprietenoasă cu nou-veniții? Greu de răspuns la întrebare, dar îndrăznesc să afirm că principala cauză o reprezintă prăpastia dintre așteptări și realitate. Atunci când cineva își imaginează că va merge pe o autostradă cu trei benzi pe sens și nimerește pe un drum județean, cu toate "calitățile" cunoscute, nu poate să rămână calm și optimist decât dacă este antrenat corespunzător...Trecând de granița României, este interesant de remarcat că, potrivit documentelor oficiale emanând de la organisme ab