• muncitorii lucrau în curte, în timp ce liceul era fără acoperiș
Conducerea Colegiului Național „Alexandru Lahovari” este sceptică în ceea ce privește finalizarea lucrărilor de modernizare a unității în cel mai scurt timp. Directorul Constantin Drugan nu crede nici în termenul dat de autoritățile locale: 24 decembrie. Să nu mai spunem că, trecând zilele trecute pe lângă liceul, muncitorii își făceau de lucru în curte, în timp ce unitatea era fără acoperiș. „În opinia mea, cred că nu se va respecta nici acest ultim termen. După cum merg lucrurile, nu vor fi gata la timp. În plus, nici vremea nu a fost tocmai bună. Și dacă vroiai să te urci pe acoperiș nu reușeai. Nu e treaba mea să îmi dau cu părerea, dar nici noi nu stăm confortabil”, a declarat directorul liceului. Deși toate facturile au fost achitate, constructorul nu s-a putut ține de cuvânt și nu a respectat niciunul din termenele date. Administrația publică locală este decisă să nu mai tolereze nimic, iar dacă până pe 24 decembrie nu este finalizată investiția, contractul va fi reziliat și se va organiza o nouă licitație.
• muncitorii lucrau în curte, în timp ce liceul era fără acoperiș
Conducerea Colegiului Național „Alexandru Lahovari” este sceptică în ceea ce privește finalizarea lucrărilor de modernizare a unității în cel mai scurt timp. Directorul Constantin Drugan nu crede nici în termenul dat de autoritățile locale: 24 decembrie. Să nu mai spunem că, trecând zilele trecute pe lângă liceul, muncitorii își făceau de lucru în curte, în timp ce unitatea era fără acoperiș. „În opinia mea, cred că nu se va respecta nici acest ultim termen. După cum merg lucrurile, nu vor fi gata la timp. În plus, nici vremea nu a fost tocmai bună. Și dacă vroiai să te urci pe acoperiș nu reușeai. Nu e treaba mea să îmi dau cu părerea, dar nici noi nu stăm confortabil”, a declarat directorul liceului. Deș