Pentru rezolvarea unei probleme de sănătate nou apărute se anticipează că sunt suficiente, în medie, două-trei consultaţii la medicul de familie şi, dacă este necesar, până la trei consultaţii la specialist, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
"Pachetul de bază nu este gândit pe persoană sau pe număr de consultaţii, ci pe episoade de îngrijire. Un episod de îngrijire înseamnă consultaţiile şi serviciile de care este nevoie pentru ca pacientul să fie tratat sau, dacă e vorba de o boală cronică, să ţină boala sub control şi să nu permită agravarea. Astfel, pentru fiecare episod nou apărut, adică pentru fiecare îmbolnăvire, pacientul primeşte un set de servicii. Cineva care, de exemplu, se îmbolnăveşte de trei ori într-un an, în episoade diferite, va primi de trei ori serviciile medicale, pentru fiecare caz în parte sau ori de câte ori este nevoie", a spus Eugen Nicolăescu.
Ministrul Sănătăţii a precizat că pentru rezolvarea unei probleme de sănătate nou apărute, respectiv un diagnostic nou de boală acută, se anticipează că sunt suficiente, în medie, două-trei consultaţii la medicul de familie.
De asemenea, în cazul în care este necesar, la acestea se pot adăuga până la trei consultaţii pentru aceeaşi problemă la medicul specialist, precum şi câte un set de investigaţii şi proceduri ţintite, atât la recomandarea medicului de familie, cât şi a specialistului.
În cazul pacienţilor care nu se prezintă la control, prin pachetul de bază, asistentul medical comunitar va constitui veriga între aceştia şi medicul de familie, pe care îl va informa despre modificările majore din starea de sănătate a pacienţilor, a adăugat Nicolăescu.
Nicolăescu a mai spus că, până acum, pacientul mergea la spital pentru orice, dar după aplicarea noului pachetul de bază va fi oferit pacienţilor acces mai uşor la tra