de Dragoş BAKO

dragosbako@tribuna.ro

06 octombrie 2013 22:08

1 vizualizare

A-A+ Relativ recent am citit un banc destul de inspirat. Un tip se confesează unui coleg: „Aseară mi-a picat netul şi a trebuit să petrec un timp cu membrii familiei mele. Par oameni de treabă.” Mi-aduc aminte de serile din copilărie când, din motive de economie materializată prin întreruperea furnizării energiei electrice, făceam uneori lecţii la lumina lămpii cu petrol. Pe atunci nici netul, nici smartphone-ul, nici tabletele nu ne luaseră în robie, aşa că ciclicele pauze ale becurilor şi electrocasnicelor nu erau privite ca găuri făcute în cer. Nu cred că cineva tânjeşte azi după acele vremuri, nu aş putea spune că lectura la lumina lumânării era tocmai ceea ce ne doream, însă în acele timpuri oamenii aveau minţile şi sufletele mai puţin bântuite de răutăţi, de false probleme, numărul suferinzilor de scenarită era mult mai mic, iar flacăra nervoasă a lumânării sau a lămpii avea o naturaleţe pe care niciun touch screen de azi nu o poate egala. A trecut ceva timp de când nu m-am mai gândit la îndepărtatele zile în care becul neputincios îşi transfera atribuţia unui fitil de lampă sau de lumânare. Ei bine, o întâmplare surpriză avea să-mi trezească cu fermitate în memorie atmosfera acelor seri. S-a întâmplat să merg zilele trecute într-un loc ferit de vânzoleala urbană, într-un loc în care şuieratul vântului, foşnetul frunzelor sau cântatul cocoşilor să nu se amestece cu zgomotul motoarelor de maşini, claxoanelor sau zgomotelor revărsate din boxe ce întreţin flacăra parangheliilor. Ca orice om contaminat cu microbul tehnologiei, am aşezat în bagaj şi un laptop cu stick pentru internet, iar în buzunar am băgat telefonul. Natură, natură, dar să nu rămânem cumva fără narcoticul de zi cu zi, să nu ne tremure curiozitatea, să nu cumva să ne usuce setea de informare. Nu sunt dep