Mulți dintre pacienții mei vin să-mi ceară ajutorul pentru alcătuirea dietei. Cei mai mulți dintre ei sunt supraponderali, au gaze și se balonează după fiecare masă.
Asocierea corectă a alimentelor poate fi soluția ideală pentru aceste probleme. Prin combinarea alimentelor, grăsimea poate fi arsă în mod adecvat; în felul acesta, în organism nu mai rămân particule de hrană nedigerate. Cel mai important aspect pe care trebuie să-l țineți minte este acela că alimentele se împart în câteva grupe și că este bine să nu consumați alăturat alimente din anumite grupe, pentru că acest lucru va îngreuna digestia.
Asocierea adecvată a alimentelor:
Poate ajuta organismul să ardă mai eficient grăsimile.
Poate asigura absorbția maximă a substanțelor nutritive, a enzimelor și a proteinelor.
Poate preveni eructațiile, balonarea, formarea gazelor intestinale și indigestia.
Poate remedia și preveni cele mai multe probleme corelate cu obezitatea.
În lipsa unei asocieri corecte a alimentelor:
Vă va fi imposibil să digerați complet mâncarea.
Veți tulbura activitatea enzimelor digestive.
Veți împiedica absorbția de substanțe nutritive.
Riscați să suferiți de balonare, arsuri stomacale, indigestie, malabsobție, constipație, crampe, sindromul de colon iritabil, flatulență — sau chiar mai rău. Problema constă în faptul că unele alimente se digeră mai repede decât altele; enzimele necesare digestiei diferă în funcție de tipul de aliment, ca și condițiile în care are loc o absorbție bună. De exemplu, pentru a fi digerate, proteinele au nevoie de sucuri digestive acide, în vreme ce carbohidrații necesită sucuri alcaline. Când pacienții adoptă metodele mele de asociere a alimentelor, ei remarcă adesea îmbunătățiri semnificative ale simptomelor fizice în doar câteva zile, precum și o creștere a