Cristi Roman s-a lăsat de jurnalism şi s-a apucat de bucătărie. A imigrat în Irlanda, unde a absolvit o şcoală de profil, s-a angajat şi, între muncă şi somn, administrează foodblog.ro.
Tu ai o poveste interesantă, care ar putea să ajute măcar pe cineva: ai plecat din ţară, ai făcut o şcoală de bucătari şi ai ajuns chef în Dublin. Este o poveste de succes? Un pariu cu tine? O întorsătură ciudată a vieţii sau, pur şi simplu, lucrurile s-au legat?
Nu cred că e o poveste de succes. Un pariu cu mine, da, este puţin, adică am vrut să văd dacă pot face o cu totul altă meserie în afară de cea pe care am practicat-o de la 18 ani stând numai la birou, adică jurnalism. Şi am văzut că pot. Lucrurile s-au legat fiindcă pasiunea pentru zona culinară a venit treptat, în ultimii ani, până când am decis, în 2011, s-o materializez în plan profesional.
Ai văzut/participat la mese tradiţionale româneşti gustate de străini? Există potenţial în bucatele de pe mesele bunicilor?
Da, sigur că sunt încântaţi, în special gurmanzii, ce-i drept. Am remarcat că mulţi asociază mâncarea românească mai degrabă cu cea orientală şi cred că ar trebui să studiem mai mult această legătură. Da, există potenţial, cu menţiunea că trebuie să facem bucătăria românească un pic mai uşoară, caloric vorbind, dar şi mai prezentabilă (mă refer la aspect), pe lângă gust.
Junk-food – ce preferi?
Sunt gurmand şi scriu despre mâncare, deci n-o să ascund că, uneori (dar rar), mă ating şi de junk-food. Îmi place mult burgerul din carne de vită Angus pe care-l găsesc la Burger King-ul irlandez. Îl iau de vreo două ori pe an, cred. Nu ştiu dacă există şi în România, n-am intrat în niciun BK românesc. Plus biscuiţii umpluţi cu cremă caramel – e desertul preferat de tip junk-food. În rest, n-am mai băut constant Coca-Cola sau băuturi asemănătoare
