Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu a fost, vineri, gazda unor expoziţii de maşini ale serviciilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Gorj, dar şi a expoziţiei cu sisteme complexe de securitate. Acţiunea a făcut parte din „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, iar această zi a fost dedicată prevenirii infracţiunilor de furt.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj a mai dedicat, vineri, o zi prevenirii criminalităţii, de această dată, în colaborare cu Camera de Comerţ. Dis-de-dimineaţă au fost expuse standuri unde agenţi economici au expus elemente de tehnică de securitate, sisteme de alarmă, camere de supraveghere video, sisteme antiefracţie pentru conştientizarea populaţiei despre utilitatea şi necesitatea adoptării unor măsuri de securitate şi autoprotecţie pentru diminuarea şi eliminarea riscului victimal. „Activitatea de astăzi este desfăşurată în colaborare cu Camera de Comerţ şi constă în prezentarea de sisteme antiefracţie, supraveghere video şi de control acces. Iniţiativa noastră a dost să ofere cetăţenilor o alternativă pentru siguranţa locuinţei lor”, a declarat Miruna Prejbeanu, agent principal în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Atracţia zilei a rămas, însă, prezentarea tehnicii din dotarea poliţiei, autospeciale SIR, laboratorul criminalistic, autospeciale VW, motocicleta Serviciului Rutier. Copiii care au venit să vadă autospecialele poliţieneşti s-au dovedit a fi entuziasmaţi şi încântaţi să urmeze un job în poliţie. „Cetăţenii primesc informaţii despre dotarea maşinilor şi mecanismele de funcţionare ale lor, la fel ca şi în alţi ani. Sunt maşini de la diferite servicii din cadrul IPJ Gorj”, a spus Miruna Prejbeanu, agent principal în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Chiar dacă munca de poliţist presupune şi riscuri, atât micuţii, cât şi părinţii s-au dovedit a fi încântaţi să îmbrace această uniformă, atunci c