Cel mai mare declin s-a înregistrat pentru apartamentele cu 4 camere, de 10%
În cazul garsonierelor şi apartamentelor cu 3 camere, chiriile au scăzut cu circa 1%, iar pentru 2 camere s-au menţinut la acelaşi nivel ca în 2012
Numărul de oferte noi a crescut cu 34% faţă de luna anterioară şi s-a majorat cu 14% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut
În condiţiile în care, luna trecută, oferta de apartamente date spre închiriere a crescut cu 14% faţă de prima lună de toamnă din 2012, proprietarii au fost nevoiţi să reducă pretenţiile.
Aceştia au solicitat luna trecută chirii mai mici în cazul garsonierelor şi apartamentelor cu trei şi patru camere şi au menţinut preţurile la acelaşi nivel ca în perioada similară a anului trecut, reiese din raportul lunar de monitorizare realizat de AnunţuriParticulari.ro.
Astfel, în prima lună din această toamnă, numărul de oferte noi de închiriere a crescut cu 34% faţă de luna anterioară şi s-a majorat cu 14% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, fiind disponibile mai multe apartamente.
"Chiriaşii se mută pentru că au de unde alege, iar preţurile sunt la acelaşi nivel din 2012 sau chiar mai mici", au explicat reprezentanţii portalului imobiliar.
Şi în luna august, numărul ofertelor pe piaţa închirierilor a crescut cu peste 10%, proprietarii fiind nevoiţi în aceste condiţii să reducă chiriile în speranţa că nu vor rămâne cu apartamentele goale.
Totuşi, în ultima lună a verii, chiriile cerute de proprietari au fost mai mici pe toate categoriile de apartamente.
În luna septembrie din acest an, chiriile medii solicitate de proprietari au fost cu 10% mai mici decât în aceeaşi perioadă din 2012, în cazul apartamentelor cu patru camere. Dacă în septembrie 2012 proprietarii solicitau 645 de euro pe lună pentru a închiria o locuinţă cu patru camere, în septembrie 2013 aceştia cere