După ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat, de la Palatul Cotroceni, că nu denunţă pactul de coabitare cu premierul Victor Ponta înainte de a apela la mecanismul de mediere prevăzut în acord, prim-ministrul i-a delegat pe miniştrii Justiţiei şi de Externe ca reprezentanţi ai săi la discuţii.
"Mi-a transmis astăzi oficial că vrea să discute despre probleme de politică externă şi despre justiţie. I-am transmis în mod politicos că cei doi miniştri, Titus Corlăţean şi Robert Cazanciuc, vor merge să discute cu doi consilieri ai săi, nu ştiu ce să discute", a susţinut Victor Ponta, fără a da însă ca sigură ziua de marţi, anunţată de Traian Băsescu pentru aceste discuţii.
Potrivit lui Ponta, "miniştrii au activitate, consilierii domnului Băsescu nu au altceva de făcut" şi, în concluzie, "când au timp şi unii şi alţii se vor întâlni şi vor discuta".
Cu o oră înainte, preşedintele susţinea că marţi ar urma să se întâlnească "comisiile" ambelor Palate pentru a media între preşedinte şi premier pe probleme de politică externă şi de justiţie, subiecte în legătură cu care, în opinia sa, a fost încălcat acordul de coabitare. Potrivit lui Băsescu, după controversele din jurul revocării procurorului Lucian Papici de la şefia Secţiei I a DNA, acesta nu a mai avut nicio discuţie directă cu premierul. "Comunicăm în scris", a spus şeful statului evitând să dea detalii.
Dacă Băsescu a justificat pasul înapoi cu argumentul că "acordul a devenit parte a MCV", Ponta l-a contrazis ferm. "Sunt 4 banchmark-uri la MCV. Niciunul nu priveşte acest pact", a susţinut premierul, într-un interviu la Antena 3.
După ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat, de la Palatul Cotroceni, că nu denunţă pactul de coabitare cu premierul Victor Ponta înainte de a apela la mecanismul de mediere prevăzut în acord, prim-ministrul i-a delegat pe miniştrii Justiţiei şi de