Fostul premier italian Silvio Berlusconi ar putea cere judecătorului, săptămâna viitoare, să presteze muncă în folosul comunităţii, mai degrabă decât să stea plasat sub domiciliu supravegheat pentru ispăşirea celor 12 luni de condamnare a sa pentru evaziune fiscală. Sursa: REUTERS
“Dacă nu va fi o schimbare de strategie, până la sfârşitul săptămânii viitoare vom introduce o cerere de muncă în folosul comunităţii pentru Silvio Berlusconi", a precizat avocatul acestuia Franco Coppi pentru agenţia italiană ANSA.
Cererea, care va fi adresată tribunalului din Milano, va specifica că Berlusconi doreşte să presteze această activitate, dar decizia finală va aparţine judecătorului care trebuie să se pronunţe până la sfârşitul lunii.
Curtea Supremă italiană a respins, la 1 august, al doilea şi ultimul apel al lui Berlusconi împotriva condamnării sale pentru fraudă fiscală, aplicându-i o primă sentinţă definitivă din lunga serie de probleme judiciare. Cei patru ani din condamnarea iniţială au fost comutaţi la un an, datorită unei dispoziţii de amnistie aplicabile unor infracţiuni relativ minore. Pe de altă parte, Berlusconi nu va trebui să meargă la închisoare, ca urmare a vârstei sale de peste 70 de ani.
Munca în folosul comunităţii în Italia presupune aranjarea rafturilor în supermarketuri, asistarea persoanelor în vârstă şi ştergerea graffiti-urilor de pe străzi, dar este probabil ca Berlusconi să devină şi voluntar în activităţi de binefacere. "Silvio Berlusconi, unul din cei mai bogaţi oameni din Italia, ar putea spăla WC-urile publice sau ar putea lucra cu dependenţii de droguri sau oamenii fără adăpost" a comentat ironic ziarul britanic Daily Telegraph.
Declaraţia avocatului său este contrară a ce a declarat anterior Berlusconi, care afirmase că nu vrea să presteze o astfel de activitate “ca un infractor oarecare",