Clubul a triumfat la toate ediţiile de până acum.
Sportul naţional al României, oina, este acasă la el la Gherăeşti. După ce-şi termină treaba, băieţii din Gherăeşti ies la joacă, una care se numeşte oină. De aceea, deloc întâmplător, echipa de oină a Gherăeştiului este mereu în frunte. Aşa s-a întâmplat şi în acest an, la sfârşitul săptămânii trecute, pe 5 octombrie, când Biruinţa a triumfat pentru a şasea oară, din tot atâtea posibilităţi avute la îndemână, la Cupa Satelor, competiţie desfăşurată în comuna Chiuieşti, în judeţul Cluj.
Anul trecut, la Gherăeşti, s-a stabilit recordul de participare la Cupa Satelor: nouă echipe, în cele şase ediţii desfăşurate sub această denumire. De această dată, la Chiuieşti şi-au anunţat participarea şapte echipe, dar au mai venit doar patru: Biruinţa Gherăeşti, Stejarul Pârcovaci (Iaşi), Energia Râmnicelu (Buzău) şi Izvorul Chiuieşti. Biruinţa Gherăeşti, cu Adrian Andrei sponsor principal şi cu Ioan Chifan antrenor, secondat de Mihai Blaj, a câştigat toate cele trei meciuri: 16-5 cu Energia Râmnicelu, 27-8 cu Stejarul Pârcovaci, 24-8 cu Izvorul Chiuieşti. Ca urmare şi a celorlalte rezultate din cadrul competiţiei, clasamentul final a fost următorul: 1. Biruinţa Gherăeşti, 2. Râmnicelu, 3. Pârcovaci, 4. Chiuieşti.
Lotul Biruinţei: Cristian Enăşoaie, Robert Benea, Mihai Mătălică, Sorin Puiu, Cosmin Roca, Cristi Gălăţeanu, Sergiu Gălăţeanu, Cristian Blaj, Ioan Dancă, Mihai Gherghel, Alexandru Andrei, Iosif Ciobanu şi Mihai Blaj.
Propunere pentru organizarea unui campionat naţional sătesc
“N-au mai venit nici echipe din Ardeal, precum cele din Sibiu şi Arad, cu tradiţie şi rezultate în anii trecuţi. Lipsa de bani este motivul principal. Însă nu am înţeles de ce nu a fost nimeni din partea Federaţiei Române de Oină, cu toate că primarul din Chiuieşti, Gavril Mihuţ, fost oinist, a trimis invitaţii. Dacă to