Toţi cei trei tineri care au supravieţuit accidentului care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 1 H între Şimleu Silvaniei şi Nuşfalău sunt internaţi în spital. Şoferiţa, în vârstă de 24 de ani, este într-o situaţie mai specială, ea aflându-se în a 25-a săptămână de sarcină.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău precizează că femeia, în vârstă de 24 de ani, a fost diagnosticată cu traumatism de bazin prin accident rutier, contuzie de sold drept, contuzie coloana cervicală şi sarcină săptămâna 25, în evoluţie. Pacienta a fost internata în secţia ginecologie.
Pacientul în vârstă de 30 de ani a fost diagnosticat cu politraumatism prin accident rutier, traumatism cranian acut minor şi fractură de stern şi a fost internat în secţia ortopedie.
Pacientul în varsta de 16 ani a fost diagnosticat cu politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral acut minor, hematom epicranian parietal drept, este internat în secţia chirurgie infantilă. Toti cei trei pacienţi sunt stabili, însă rămân internaţi în spital pentru supraveghere şi tratament de specialitate.
Reamintim că potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, accidentul a avut loc în jurul orei 1.10, pe DN 1H Şimleu Silvaniei - Nuşfalău. În accident a fost implicată o maşină condusă de Florina B., o tânără de 24 de ani din localitatea sălăjeană Huseni, care nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum în curbă şi a pierdut controlul volanului, pătrunzând pe contrasens. S-a oprit abia în şanţul de pe partea stângă a drumului, în urma impactului un tânăr aflat pe bancheta din spate a maşinii pierzându-şi viaţa. Tânărul este Bogdan Oros, în vârstă de 24 de ani, din Zalău, membru al organizaţiei de tineret al PSD.