Radu Firăstrău a confirmat posibilitatea de a se înscrie la concursul organizat pentru funcţia de preşedinte-director general al instituţiei.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Neamţ a anunţat că va scoate la concurs postul de preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ. Acesta este deţinut, de aproape un an de zile, în regim de interimat, de medicul şef al instituţiei, Magda Spânoiu. Termenul limită de depunere a dosarelor este 21 octombrie, ora 17, după care va urma procedura de selecţie a dosarelor, iar contestaţiile cu privire la selecţie se depun până pe 25 octombrie, ele urmând a fi soluţionate în termen de o zi de la depunerea lor. Proba scrisă va fi susţinută pe 19 noiembrie, urmând ca, în termen de cinci zile lucrătoare, să se organizeze şi interviul, ce va cuprinde un plan de management. Candidaţii trebuie să fie cetăţeni români şi să aibă domiciliul în România, să nu fi fost condamnaţi pentru vreo faptă penală, să aibă capacitate de exerciţiu deplină, să fie apţi din punct de vedere medical şi să fie asiguraţi din punct de vedere medical. De asemenea, ei trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, să aibă pregătire complementară de lungă durată în domeniul în care activează candidatul sau în sistemul sanitar, vechime în specialitate de cinci ani şi activitate managerială de trei ani.
Pe lista numelor posibililor candidaţi la şefia CAS Neamţ, alături de medicul Magda Spânoiu, a apărut şi numele juristului Radu Firăstrău, fiul medicului cardiolog Victor Firăstrău și al medicului Eugenia Firăstrău, specialist Radiologie -imagistică medicală. Radu Firăstrău a confirmat interesul pentru acest concurs, dar a declarat că se va decide dacă se va înscrie la concurs la sfârşitul acestei săptămâni. Anul trecut, medicul Magda Spânoiu a încercat să participe la concursul organizat pentru ocuparea acestui post, da