Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DGASPC strânge rândurile în Consiliul Judeţean

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 7 octombrie 2013 ·

Ultima şedinţă a Consiliului Judeţean avea pe ordinea de zi, printre alte proiecte de hotărâre, şi prezentarea raportului de activitate a domnului Nicolae Boitor, directorul DGASPC. Curioşi ce ar putea spune acesta, am participat la şedinţă. Ca în zicale, nu te du la pomul lăudat cu sacul.

Am aşteptat cuminţi să treacă proiectele curente, amuzându-ne de un consilier din opoziţie care a avut o metodă inedită de a pune întrebări incomode conducerii CJ. Cel în cauză a scos un telefon inteligent, a căutat acolo ceva, textul cu întrebări, că degetul arătător umbla de sus în jos pe ecranul tactil cu o viteză foarte mare. După ce a găsit lista, a citit întrebările incomode, pe alocuri, poticnindu-se la lecturat, devenind amuzant. Credem că ar fi fost mai uşor de pe hârtie, că de memorat…

Curioşi şi amuzaţi, ne-am dezumflat în momentul în care preşedintele CJ, Zamfir Ciceu, a anunţat că prezentarea rapoartelor de activitate se amână pe şedinţa următoare (au fost mai multe).

Şi a început execuţia publică a noastră. Doamna consilier Bondi a luat cuvântul şi ne-a anunţat mai direct sau mai voalat că am făcut de ruşine judeţul, ţara, prin materialele scrise despre cazul Italia. În aceeaşi notă au vorbit şi consilierul Pană şi Gui.

Am aflat că era în Baia Mare preşedintele uneia din Asociaţiile italiene. El a fost primit în cadrul Comisiei pentru protecţia copilului din cadrul CJ. Cei trei consilieri ne-au înfierat cu mânie proletară, parcă eram prin anii ’50, când tovarăşii bine-intenţionaţi arătau care este duşmanul poporului.

Cei trei ne-au făcut mat, într-o şedinţă la care nu aveam dreptul la cuvânt, iar despre domnul din Italia au avut doar cuvinte de laudă. Argumentul suprem fiind că este viceprimar al unei localităţi în care au ajuns o parte din copiii plecaţi în tabără. De asemenea, s-a spus acolo că acest domn a înfiat t

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum o ora
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum o ora
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 2 ore
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

România nu permite participarea delegaţiilor din Rusia şi Belarus la adunarea OSCE de la Bucureşti

Mediafax acum o ora
România nu va permite participarea delegaţiilor din Rusia şi Belarus la adunarea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) de la Bucureşti. Anunţul a fost făcut de MAE. Reuniunea va începe pe 29 iunie.

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 4 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°